Acasă Actualitate Grădinarul-șef al Reginei Elisabeta a II-a a vizitat Domeniul Regal Săvârșin

Grădinarul-șef al Reginei Elisabeta a II-a a vizitat Domeniul Regal Săvârșin

DISTRIBUIȚI

Custodele Coroanei, Principesa Margareta, l-a primit la Castelul Săvârșin pe Martin Woods, care a fost timp de 25 de ani grădinarul-șef al Reginei Elisabeta a II-a pe Domeniul Regal Sandringham. Martin Woods are 40 de ani de experiență în consultanță și educație în horticultură.

”Custodele Coroanei și Principele Radu l-au avut ca oaspete pe domnul Martin Woods la ceai. Acesta a vizitat atât patromoniul natural, cât și patrimoniul construit de pe Domeniul Regal Săvârșin, aflându-se în vizită la inițiativa Fundației Colecția Regală”, a anunțat Familia Regală.

Comentarii

comentarii