Acasă Actualitate Grădiniță regală, inaugurată în vestul țării

Grădiniță regală, inaugurată în vestul țării

559
DISTRIBUIȚI

Una dintre cele mai frumoase grădinițe din România a fost inaugurată astăzi în comuna Săvârșin, jud. Arad, de către Casa Regală și primarul Ioan Vodicean, respectiv președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca. Este vorba despre Grădinița cu Program Normal „Regina Mamă Elena”.

Placa purtând numele reginei a fost dezvelită de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și de primarul comunei, Ioan Vodicean. În grădinița nouă vor funcționa trei grupe, a câte 20 de copii fiecare.

„Sunt la Săvârșin, acolo unde inaugurăm, împreună cu  primăria Săvărșin și Casa Regală a României una dintre cele mai frumoase grădinițe din România! Ea este rezultatul unei investiții de 546 de mii de euro prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.  Grădinița poartă numele Reginei Elena și m-a onorat în mod deosebit că la inaugurare au participat Custodele Coroanei României, Majestatea Sa Margareta, și Alteța Sa Regală, Radu. Această grădiniță spectaculoasă, care va deservi generații de copii din Săvârșin, este încă un exemplu al colaborării foarte eficiente dintre administrație, societatea civilă și mediul de afaceri din județul Arad. Cred că suntem printre puținele județe din România unde acest parteneriat este atât de bun, dovadă a faptului că aici, în județul Arad, trăiesc oameni gospodari și înțelepți, atașați de locul natal, care atunci când avem o treabă de făcut, dincolo de observații, muncesc, cu mânecile suflecate, pentru județul lor!”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Importanța investiției a fost accentuată și de primarul Ioan Vodicean: „Majestatea Sa Margareta a oferit nou-înființatei grădinițe un tablou cu portretul bunicii sale, Regina Elena, precum și câte o carte cu povestea vieții Reginei Elena fiecărui copil înscris la grădiniță. Comunitatea noastră este profund legată de Casa Regală, de aceea patronajul acesteia este foarte importantă pentru noi, în fiecare aspect al vieții sociale și culturale. Suntem onorați că îi avem alături de noi nu doar onorific, ci faptic. Această grădiniță ne va supraviețui, sper, și va arăta generațiilor următoare că aici au trăit și au muncit oameni cu gândul la cei care vor veni după noi”.

Sursa: specialarad.ro

Comentarii

comentarii