Acasă Eveniment Grapini a gătit şi a făcut show la Tunel

Grapini a gătit şi a făcut show la Tunel

DISTRIBUIȚI

Preşedintele Partidului Conservator Timiş, Maria Grapini, a organizat, duminică seara, la clubul Tunel un eveniment preelectoral importat de peste Ocean. Ea şi-a invitat prietenii şi simpatizanţii să gătească alături de ea, să servească un pahar de vin, dar şi să doneze sau să liciteze obiecte de artă pentru campania ei electorală. Grapini candidează din partea USL pe Colegiul III, la Camera Deputaţilor. Ea nu va avea o viaţă foarte uşoară, principalii săi contracandidaţi fiind fostul viceprimar Adrian Orza (ARD) şi Marius Dugulescu (PP-DD).
 

Prefaţa unei acţiuni caritabile
 

Grapini a scos la lictaţie tablouri şi obiecte de colecţie, pentru a-şi putea finanţa la vedere campania electorală. Împreună cu prietenii, femeia de afaceri a gătit tapas, mâncare care a ajuns, luni, la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice din Timişoara.  „Este un eveniment altfel, creat special pentru ca şi în România să se întâmple totul civilizat.  Persoana care doreşte să candideze trebuie să aibă legătură permanentă cu oamenii, să explice exact ce vrea şi, în acelaşi timp, să facă totul transparent, iar determinarea cetăţeanului de a veni la vot să fie prin acţiuni indirecte. Evenimentul din această seară a fost o prefaţă a acţiunii caritabile de a dona căminului de bătrâni mâncarea. A fost o acţiune caritabilă, dar am îmbrăcat-o într-un alt context. M-am bucurat foarte mult că persoanele care nu se cunoşteau au socializat şi aşa trebuie să arate o Românie curată, nu cu înjurături, lucruri necurate sau minciuni”, a spus preşedintele PC Timiş, Maria Grapini.

 
În urmă cu patru ani, s-a împrumutat la bancă pentru a candida
 

Candidatul USL pentru un fotoliu de deputat pe Colegiul III Timişoara le-a dat peste nas cârcotaşilor.  “Maria Grapini nu strânge fonduri pentru a-şi face casă sau pentru a-şi clădi un loc de muncă. Maria Grapini stânge fonduri transparent, prin campanie, pentru că merge într-un loc în care face politici publice. Eu nu fac ca şi alţi candidaţi, care primesc pe sub masă bani, care sunt nişte marionete. Ceea ce nu adun transparent, voi pune din veniturile mele. Pentru campania electorală trecută, am făcut credit la bancă”, a mai spus Maria Grapini.
 

Comentarii

comentarii