Acasă Cultura Grupul de Acţiune Banat – în vizită la Bucureşti

Grupul de Acţiune Banat – în vizită la Bucureşti

DISTRIBUIȚI

Reprezentanţi ai Aktionsgruppe Banat (Grupul de Acţiune Banat) participă, alături de alţi reprezentanţi au lumii culturale bănăţene şi naţionale, în perioada 4-5 noiembrie, la o conferinţă cu titlul „Străinii literaturii române – Grupul de Acţiune Banat”. Pe parcursul celor două zile ale evenimentului se vor organiza dezbateri, lecturi publice şi colocvii. Grupul de Acțiune Banat (în germană Aktionsgruppe Banat) a fost gruparea tinerilor autori contestatari de limbă germană din Timişoara, care a existat între anii 1972 şi 1975. Denumirea oficială sub care a funcționat era Cenaclul Universitar al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara. Data de „naștere” a grupului este considerată a fi 2 aprilie 1972, când în suplimentul pentru studenți Universitas al ziarului Neue Banater Zeitung au fost publicate opiniile rezultate la o masă rotundă pe tema situației tinerei generații, cu ilustrarea ei ideologică și social-politică în literatură. Din acest grup au făcut parte: Albert Bohn, Rolf Bossert, Werner Kremm,  Johan Lippet, Gerhart Ortinau, Anton Sterbling, William Totok, Ernest Wichner, Richard Wagner. Joi, 4 noiembrie, între orele 10.30 şi 13.00, la Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii din România va avea loc dezbaterea intitulată „Orient/Occident, Majoritar/Minoritar, Capitalism/Socialism”. Moderatorul întâlnirii, Emil Hurezeanu, va discuta cu invitaţii despre originile culturale şi intelectuale ale Aktionsgruppe Banat, sociabilităţi intelectuale, reţele, locuri ale memoriei, programul Grupului: imitaţie, influenţă, asumare, elaborare originală, pasiuni şi controverse şi despre confruntarea cu sistemul cultural şi politic. La dezbatere vor participa Gerhardt Csejka, Gerhard Ortinau, William Totok, Mihai Dinu Gheorghiu, Liviu Antonesei, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Lucian Chişu, Eugen Suciu şi Marius Oprea. În aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 18.30, publicul prezent va putea asista la lecturile invitaţilor William Totok şi Gerhard Ortinau, într-o întâlnire moderată de Gerhardt Csejka. Vineri, 5 noiembrie, în intervalul orar 10.30-12.30, la Centrul Vianu, din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, se va organiza colocviul cu tema Utopia şi/sau luciditatea critică – moştenirea literară a Contraculturii în Europa de est (Aktionsgruppe Banat şi Generaţia ’80). Vor participa Ştefan Borbely, Mircea Cărtărescu, Adrian Lăcătuş, Lucian Chişu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Magda Cârneci, Romulus Bucur, Carmen Muşat şi Caius Dobrescu, moderator fiind Mircea Martin. Seara, între 16.00 şi 18.00, la Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii din România va avea loc dezbaterea cu tema „Viitorul unei iluzii”. O dezbatere în jurul documentarului „An den Rand geschrieben. Rumäniendeutsche Schriftsteller im Fadenkreuz der Secirutate” („Mişcând în front pe la margini. Scriitori germani în vizorul Securităţii”), realizat de Helmuth Frauendorfer. Vor participa Gerhardt Csejka, Gerhard Ortinau, William Totok, Michael Astner, Liviu Antonesei, Eugen Suciu, Herbert Grunewald, Carmen Muşat, Marius Oprea, Caius Dobrescu şi moderatorul Daniel Vighi. Evenimentul se va încheia cu o seară în memoria lui Rolf Bossert, cu participarea muzicianului Mircea Tiberian.
 

Comentarii

comentarii