Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) ca urmare a neregulilor constatate în atribuirea contractelor de lucrări la autostrăzile Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu, a anunţat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Dan Vlădescu.
Neregulile au fost constatate în urma unui control efectuat la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) în perioada august-octombrie 2012 şi a vizat procedurile de atribuire a unor contracte de proiectare şi execuţie la tronsoanele de autostradă Orăştie-Sibiu şi Nădlac-Arad, precum şi la Drumurile Naţionale 24 şi 24B din judeţul Vaslui. "În urma controlului efectuat, au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 200.000 lei şi au fost constatate foarte multe nereguli care au generat atribuirea de contracte de achiziţie publică în mod defectuos, fapt pentru care vom sesiza în perioada imediat următoare – sper ca până la sfârşitul următoarei săptămâni – atât DNA, cât şi Consiliul Concurenţei, pentru că există suspiciuni de fraudă, pe de-o parte, dar şi suspiciuni de înţelegeri anticoncurenţiale din partea operatorilor economici care au fost implicaţi", a anunţat preşedintele ANRMAP, Dan Lucian Vlădescu. Potrivit acestuia, principalele nereguli constatate se referă la impunerea în documentaţia de atribuire a unor cerinţe minime de calificare restrictive, la impunerea altor criterii de calificare decât cele prevăzute de lege şi la încălcarea transparenţei necesară în cazul achiziţiilor publice. Vlădescu a declarat că acest raport prezintă şi ceea ce a generat atribuirea contractului pentru lotul 1 al autostrăzii Nădlac-Arad către societatea Romstrade. "Au fost depuse 7 oferte de către şapte operatori economici principali, iar din acestea 6 au fost respinse fiind considerate inacceptabile sau neconforme. Ceea ce este şi mai interesant, pentru aceeaşi procedură de atribuire nu au fost înregistrate contestaţii pe rolul Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, lucru cel puţin bizar având în vedere miza acestor proceduri de atribuire", a spus preşedintele ANRMAP. El a mai precizat că fiecare dintre cele 6 societăţi respinse la procedura Nădlac-Arad au primit contracte pentru autostrada Orăştie-Sibiu. Întrebat de jurnalişti dacă raportul a identificat printre persoanele vinovate de situaţia creată pe fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu (PDL), şeful ANRMAP a precizat că organele de urmărire penală sunt cele care vor stabili vinovaţii. "Organele de urmărire penală vor stabili care sunt persoanele responsabile cu tot ceea ce s-a întâmplat la CNANDR cu cele trei proiecte", a spus Vlădescu. Şeful ANRMAP a mai fost întrebat dacă Guvernul a făcut vreo plângere penală împotriva omului de afaceri Nelu Iordache, patronul companiei Romstrade, implicat în lucrările la un tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, sau a fostului ministrul Anca Boagiu, având în vedere că premierul Victor Ponta a declarat anterior că omul de afaceri ar fi fost "ajutat" să încalce legea, Vlădescu precizând însă că nu are cunoştinţă de o asemenea plângere. "Ştiu că în momentul de faţă nu există o asemenea plângere formulată de Guvern sau de Ministerul Transporturilor, nici împotriva companiei Romstrade, nici împotriva doamnei Boagiu. Ceea ce pot să confirm este faptul că acest raport de control realizat de ANRMAP, coroborat cu raportul întocmit de Departamentul de Luptă Anti-Fraudă, arată, din punctul meu de vedere cel puţin, suficientă tărie pentru a putea crede sau pentru a avea convingerea că niciunul dintre cele trei tronsoane de care discutăm nu putea fi atribuit companiilor respective fără un ajutor din partea unor oameni din sistem. Acum, dacă aceste persoane sunt fostul ministru al Transporturilor, directorul de la CNANDR sau simpli funcţionari de la CNANDR, acestea sunt chestiuni pe care vor trebui să le lămurească organele de urmărire penală", a conchis Vlădescu.