Acasă Actualitate Hoţ surprins de proprietar în timp ce fura un laptop

Hoţ surprins de proprietar în timp ce fura un laptop

DISTRIBUIȚI

La finalul săptămânii trecute, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 au fost sesizaţi telefonic despre faptul că pe strada Dunării este reţinut un individ care a sustras un laptop dintr-o locuinţă. La faţa locului a fost identificat numitul G.A Petrişor, de 24 de ani, din comuna Peciu Nou. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că suspectul a escaladat gardul unui imobil de pe strada D.Ţichindeal, unde, profitând de faptul că unul dintre geamurile imobilului era deschis, a pătruns în interior şi a sustras un laptop. Fiind surprins de către proprietar, G.A. Petrişor a sărit pe geam, având asupra sa laptopul şi a fugit pe strada Dunării, fiind urmărit de partea vătămată şi o altă cunoştinţă a acesteia. La un moment dat suspectul a aruncat laptopul în iarbă, continuând alergarea, însă pe strada Banu Mărăcine a fost ajuns de persoanele care-l urmăreau, fiind reţinut până la sosirea organelor de poliţie. Bunul a fost recuperat şi predat păgubitului O. S. Valentin, din Timişoara. Poliţiştii i-au întocmit hoţului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Comentarii

comentarii