Acasă Actualitate Hotelul Royal Timişoara – a fost cândva mândria cartierului Iosefin

Hotelul Royal Timişoara – a fost cândva mândria cartierului Iosefin

DISTRIBUIȚI

hotel royalLa sfârşitul secolului al XIX-lea, transportul feroviar nu mai era o noutate. În Banat călătoria cu trenul devenise o obişnuinţă, iar compania de cale ferată asigura curse zilnice către o serie de localităţi, inclusiv Buziaş, Lipova sau Sânnicolau.

 

Hotelul Royal se afla în apropiera Pieţei Iosefin, pe malul Begăi, la intersecţia cu bulevardul Dragalina de astăzi. A fost ridicat între anii 1909 şi 1910, perioada în care cartierul Iosefin prospera, iar străzile sale începeau să le semene tot mai mult celor din centrul oraşului. Apropierea de gară făcea ca hotelul să fie o destinaţie râvnită de călători.
Terasă vieneză şi staţie de tramvai
În faţa clădirii se afla o terasă amenajată după model vienez. Oaspeţii serveau aici masa în tihnă, sub nişte umbrele cochete, menite să îi protejeze de soare. Din camerele hotelului putea fi admirat malul frumos amenajat al Begăi. Odată încheiată vizita, călătorii luau tramvaiul către gară. Drumul nu dura mai mult de zece minute.

foto: colecţia National Széchényi Library.
sursa: www.mercytimisoara.com

 

Comentarii

comentarii