Nici nu s-a încheiat luna, şi profesorii din Caraş Severin au apucat din nou drumul Bucureştiului. Ei s-au alăturat colegilor lor sindicalişti, pentru a protesta în capitală.
În toiul nopţii, aproape 100 de dascăli şi profesori din tot judeţul Caraş Severin au pornit spre Bucureşti. Unii s-au adunat la Reşiţa, iar ceilalţi au fost luaţi din drum din localităţile prin care a trecut autocarul. După ce şi-au culcat copiii şi şi-au făcut bagajele, dascălii au plecat spre autocar, cu speranţa că se vor culca în acest coşmar şi se vor trezi într-o lume care îi respectă şi preţuieşte. Cu ani grei de catedră în spate, au plecat noaptea spre Bucureşti, pentru a-şi striga oful şi sărăcia, pentru a se descărca de toate grijile care-i năpădesc, ceas de ceas, sperând că sărăcia în care se zbat va fi dată uitării. Mulţi dintre ei au zeci de ani la catedră, au zeci şi zeci de generaţii pe care i-au preluat de la bastonaşe şi liniuţe şi care acum sunt oameni importanţi, oameni cu carte. Cu toate acestea, salariul este atât de mic că nu le ajunge de la o lună la alta, au ajuns să fie umiliţi în fiecare zi de şcoală, pentru că de multe ori elevii vin mai bine îmbrăcaţi decât ei sau pentru că, de multe ori, nu le ajung banii nici pentru a-şi pune un pachet la şcoală. Unii dintre ei au, la rândul lor, copiii la şcoală, mulţi sunt plecaţi la facultăţi, dar, deşi au muncit 20 sau 30 de ani, nu-şi permit să-şi ţină copiii în şcoală, ba se mai şi tem că iarna vine devreme şi nu-şi vor putea achita cheltuielile. Cuminţi şi cu răbdare, dascălii s-au căutat pe tabel, au pus bagajele deoparte şi au urcat în autobuz. Urma o noapte lungă, pe care, oricum, nu o pot dormi din cauza grijilor, dar speră ca măcar mâine, după mai bine de 500 de km făcuţi, cineva să-i audă, să le înţeleagă disperarea şi deznădejdea şi să le mai dea o speranţă de viitor.
