Acasă Eveniment I67 de șoferi au fost amendați cu 49.885 de lei

I67 de șoferi au fost amendați cu 49.885 de lei

DISTRIBUIȚI

Polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac, împreună cu cei ai Birourilor de Poliție Autostrăzi Sibiu și Cluj, cu sprijinul I.S.C.T.R Arad și R.A.R Arad și Timiș, au desfășurat o acțiune preventivă, de impunere a respectării legislației rutiere, a verificării stării tehnice a autovehiculelor și reducerii riscului rutier, pe tronsonul de autostradă Deva-Nădlac.

Pe durata acțiunii, cu sprijinul Direcției Regionale Drumuri și Poduri Timișoara, traficul a fost deviat timp de 3 ore, prin spațiul de servicii de la km.530, pe sensul de deplasare Timișoara-Arad.

În cadrul activității au fost aplicate 143 de sancțiuni contravenționale, după cum urmează: 21 pentru nerespectarea vitezei legale de deplasare, 16 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 1 pentru conducere agresivă, 32 pentru defecțiuni tehnice.

Au mai fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale conform O.G. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele, perioadele de odihnă și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității șoferilor, iar restul sancțiunilor pentru alte abateri.

Valoarea sancțiunilor a fost de 49.885 de lei, fiind totodată reținute 2 permise de conducere și retrase 22 de certificate de înmatriculare.

Atragem atenția conducătorilor auto că viteza, oboseala și defecțiunile tehnice ale autovehiculelor sunt cauze generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave – atenționează autoritățile.

 

Comentarii

comentarii