Acasă Cultura Îşi spun Grupul „Strada” şi expun caricaturi

Îşi spun Grupul „Strada” şi expun caricaturi

DISTRIBUIȚI

Sunt patru caricaturişti şi graficieni şi, împreună cu „textierul” Ilie Chelariu, făceau cândva revista „Strada”. Îi cheamă Traian Abruda, Radu Cleţiu, Radu Stoica şi Liviu Curtuzan. Acum, îşi pun caricaturile la un loc şi le expun la Galeria Axa. Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 10 iunie, de la ora 17.00, în spaţiul de pe strada Lucian Blaga nr. 8.

Revista „Strada” a apărut în 1990, când „căţeii postcomunişti încă nu erau dulăi capitalişti şi puteai, ca om de rând, să faci un ziar”. Cei cinci „magnifici” au creat una dintre primele reviste satirice din ţară, de după 1989, reuşind să-i supere pe unii dintre mai-marii vremii. Printre colaboratorii revistei s-au numărat şi Damian Ureche, Constantin Cozmiuc, Neboişa Rosici-Nero şi Szasz Geza. De altfel, aşa cum spune Ilie Chelariu, „conţinutul ar fi valabil şi acum, căci se lucra cu pielea clienţilor, iar ăştia sunt cam tot ăia”.

După 20 de ani, cei cinci recunosc faptul că nu au reuşit să schimbe lumea. În schimb, au reuşit să se schimbe pe ei înşişi. Traian Abruda este un artist plastic recunoscut, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Radu Cleţiu este un valoros creator pentru copiii de pe întreg mapamondul şi un membru de frunte al comunităţii baptiste, Radu Stoica este un muzician activ şi de valoare şi director economic la o instituţie importantă, Liviu Curtuzan este patronul uneia dintre cele mai cunoscute tipografii din Timişoara, iar Ilie Chelariu este jurnalist şi scriitor, animator al vieţii literare şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. Şi totul a început de la una dintre zecile de publicaţii timişorene din 1990…

Comentarii

comentarii