Acasă Economic IMM-urile din judeţ încă aşteaptă lansarea programelor cu finanţare europeană

IMM-urile din judeţ încă aşteaptă lansarea programelor cu finanţare europeană

DISTRIBUIȚI

pascuta-imm-uriOficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) Timiş va începe din această lună seria de consultări cu reprezentanţii mediului de afaceri din vestul ţării şi invită reprezentanţii ministerului de resort să participe la aceste întâlniri, pentru a afla direct problemele micilor întreprinzători.
„Vom începe seria de consultări şi întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri, la care i-am invitat şi pe secretarul de stat care se ocupă de IMM-uri şi pe directori şi mi-aş dori să vină şi să se întâlnească faţă-n faţă cu cei care lucrează în IMM-uri. Vreau ca reprezentanţii IMM din Timiş să spună problemele pe care le-au avut în accesarea fondurilor europene (în fostul ciclu bugetar european, n.r.) şi mă aştept ca reprezentanţii conducerii naţionale să vină cu date concrete despre lansarea programelor şi cu ghiduri finale”, spune Adrian Păşcuţă (PNL), şeful OTIMMC Timiş.
Acesta a subliniat că principala sa dorinţă este ca Guvernul să-şi respecte angajamentele pe care şi le-a luat, chiar dacă este vorba despre un cabinet nou, întrucât mulţi antreprenori au învestit în baza unor contracte semnate anul trecut, iar acum nu este firesc să-şi piardă banii.
„Dacă s-au semnat nişte contracte şi sunt antreprenori care au cheltuit bani în virtutea acelor contracte, firesc este ca acele contracte să fie onorate. Guvernul Ponta nu le-a onorat; ar trebui să găsim soluţii astfel încât IMM-urile care au crezut şi cred în aceste finanţări, să nu-şi piardă total încrederea”, a adăugat Păşcuţă.
Şeful OTIMMC Timiş a mai punctat că pe lângă neşansa IMM-urilor de a profita de banii unionali până acum, nici finanţările naţionale nu au mers bine şi cere noului guvern de tehnocraţi să deschidă liniile de creditare cât mai repede.
„Şi finanţările naţionale au funcţionat anul trecut extrem de prost. Programul de minimis a însemnat în 2015 un nou eşec marca PSD, mai mult de jumătate din firmele care au semnat contracte pentru a primi finanţări pe minimis fiind în final păgubite de către stat. Guvernul Ponta le-a promis 100.000 de euro finanţare nerambursabilă, s-au semnat contracte la guvern de către premier şi ulterior aceste firme s-au trezit cu o mulţime de bani cheltuiţi şi cu beneficii zero. (…). Sper să nu avem parte de o guvernare la fel de proastă, tehnocrată. (…). Se pare că în loc să abordăm problemele importante şi structurale la nivel guvernamental, în loc să deschidem liniile de finanţare, ne preocupăm să mai scoatem sau să mai adăugăm o virgulă, ceea ce nu face altceva decât să prelungească şi mai mult termenul la care aceste linii de finanţare vor fi efectiv deschise, iar IMM-urile şi societatea din România vor putea beneficia de miliardele de euro care sunt destinate dezvoltării acestei ţări”, a detaliat Păşcuţă.
El a criticat şi Ministerul Fondurilor Europene, unde a afirmat că „nu există sistem informatic pus la punct de căutare a aplicaţiilor, nu există date certe de lansare, pe site-urile ministerului există şi acum linii care figurează deschise deşi nu sunt deschise”.

Comentarii

comentarii