Acasă Actualitate “Împreună pentru o societatea mai bună”, la Hotel Timişoara

“Împreună pentru o societatea mai bună”, la Hotel Timişoara

DISTRIBUIȚI

Joi, 29 octombrie,
Agenţia Naţională pentru Romi, în parteneriat cu Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România şi Fundaţia “Giacomo Brodolini” din Italia, va lansa, la Hotel Timişoara din Timişoara, joi, 29 octombrie, de la ora 11, proiectul “Împreună pentru o societatea mai bună”, pentru Regiunea Vest, finanţat de Uniunea Europeană şi destinat persoanelor de etnie romă, persoanelor cu dizabilităţi şi celor cu venit minim garantat. Bugetul este de 4,8 milioane euro. Vor fi înfiinţate opt centre regionale pentru resurse pentru economia socială în toată ţara, vor fi dezvoltate 80 de proiecte în domeniul economiei sociale, în vederea dezvoltării întreprinderilor şi cooperativelor sociale şi vor fi create cel puţin 600 de locuri de muncă, iar 2.000 de persoane vor fi calificate pentru piaţa muncii.

Comentarii

comentarii