În anul 1996, prof. Cristian Haiduc termină cursurile Facultății de Marketing, Management și Informatică din cadrul UVVG Arad, devenind licențiat în Marketing. Cadru didactic al universității noastre, parcurge toate treptele de la preparator universitar, la asistent, lector, conferențiar și, din anul 2007, profesor universitar în cadrul Facultății care l-a format.
De-a lungul timpului a dovedit o extraordinară capacitate de muncă şi dăruire, îndeplinind diverse funcții de conducere în cadrul Universităţii.
Astfel, în perioada 2000 – 2004 a îndeplinit rolul de Cancelar (Secretar științific) al Facultății de Științe Economice din cadrul UVVG Arad. În perioada 2002 – 2005 își asumă prima funcție la nivelul întregii universități, fiind numit Director al Departamentului ID/IFR din cadrul UVVG Arad, perioadă în care acreditează departamentul și programele de ID de Drept și Marketing.
Din 2004 până în 2012 preia funcția de Prodecan al Facultății de Științe Economice, cea mai mare facultate la acea vreme din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Cariera didactică și administrativă are o traiectorie ascendentă, în perioada 2012 – 2016 îndeplinind rolul de prorector didactic al UVVG, în echipa doamnei rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci.
Ulterior, din 2016 și până a plecat dintre noi, prof. univ. dr. Cristian Haiduc a fost decanul Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie UVVG.
„Prin plecarea dintre noi a prof. Cristian Haiduc pierdem un coleg și colaborator de neînlocuit, dar și un prieten de nădejde. Mereu deschis dialogului, atât cu colegii săi, cât mai ales cu studenţii, jovial şi optimist, cu un simţ al umorului deosebit, dar şi un profesionist desăvârşit, prof. Cristian Haiduc a fost un pedagog şi un om al didacticului apreciat şi dedicat familiei UVVG şi familiei sale până în ultima clipă. Prof. Cristian Haiduc va rămâne mereu în amintirea noastră. Comunitatea academică UVVG transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” – spune prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Comentarii
comentarii