Acasă Actualitate În Timiş sunt 150.000 de femei eligibile pentru screeningul de depistare...

În Timiş sunt 150.000 de femei eligibile pentru screeningul de depistare a cancerului de col uterin

DISTRIBUIȚI

Conform Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, în 2012 este aprobat un buget capabil să deruleze Programul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, pe o perioadă de 5 ani, şi să susţină investigarea femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, eligibile pentru screening. Astfel, la nivelul judeţului Timiş, activitatea a demarat la începutul lunii septembrie, cu şedinţe de instruire a furnizorilor de servicii medicale, iar datele din acest moment arată că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi Spitalul Militar de Urgenţă Timişoara sunt cele două unităţi sanitare active în cadrul Programului Naţional de Oncologie, respectiv cel de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Spitalul Judeţean Timişoara (aflat în contract cu CJAS Timiş) are 160 de centre de consiliere la nivelul cabinetelor medicilor de familie, cu 171 de medici de familie,  56 centre de recoltare cu 70 de medici ginecologi şi 17 laboratoare de anatomie patologică, dintre care 1 laborator în cadrul spitalului şi 16 laboratoare în sistem privat, cu 31 de anatomopatologi şi citologi. Spitalul Militar Timişoara (aflat în contract cu Casa de Asigurări OPSNAJ) are 11 centre de consiliere, 6 centre de recoltare cu 8 medici ginecologi şi 3 laboratoare cu 4 anatomopatologi şi citologi. DSP Timiş a distribuit medicilor de familie 6.600 de formulare de tip FS1 necesare activităţii de screening. În Timiş sunt, conform datelor demografice, 150.000 de femei eligibile pentru screening. “Investigaţia este gratuită si este accesibilă şi femeilor care nu au asigurare medicală de sănătate. În cazul în care o pacientă nu se regăseşte pe lista celor 171 de medici de familie implicaţi în derularea programului, se poate adresa oricăruia dintre aceştia, doar pentru investigaţia de screening”, a precizat Dana Şpac, PR DSP Timiş.

 

Comentarii

comentarii