Acasă Eveniment În Timişoara există o staţie de tramvai în care nu opreşte niciun...

În Timişoara există o staţie de tramvai în care nu opreşte niciun mijloc de transport

DISTRIBUIȚI

Pe strada 1 Decembrie din Timişoara, mai exact lângă Catedrala romano-catolică, există încă din anul 2007 o staţie de tramvai în care nu opreşte însă niciun mijloc de transport. În locul unde a fost amplasată această staţie pentru pietoni circulă tramvaiele 5 şi 8, însă niciun vatman nu opreşte, din cauză că în acel loc nu este prevăzută nici o oprire. Nimeni nu cunoaşte adevăratul motiv pentru care a fost amplasat acest refugiu pentru pietoni în locul respectiv. Flavius Boncea, purtător de cuvânt al Primăriei Timişoara, susţine că primăria nu a dat niciun ban pentru construirea staţiilor de tramvai din oraş. „Noi nu am construit acele staţii pentru pietoni, ele au fost construite de firmele de publicitate. Primăria nu a dat niciun ban, însă primeşte bani de pe închirierea spaţiilor publicitare”, spune Flavius Boncea. Cosmin Bradu, purtător de cuvânt RATT, spune că în acel loc a fost o staţie provizorie. „Cel mai probabil, în acel loc a fost o staţie provizorie. Cu singuranţă, în perioada următoare, această staţie va dispărea”, susţine Cosmin Bradu. Firmelor de publicitate le convine să existe cât mai multe staţii în care să oprească autobuzele şi tramvaiele, pentru că dacă există mai multe staţii, implicit se încasează mai mulţi bani din publicitate. Culmea este că staţia în care nu opreşte tramvaiul a fost construită cu aprobarea Primăriei Timişoara, care a emis o autorizaţie în acest sens.

 

Comentarii

comentarii