Acasă Administraţie Înaltă tehnologie pentru măsurarea de la distanţă a turbidităţii apei din Bega,...

Înaltă tehnologie pentru măsurarea de la distanţă a turbidităţii apei din Bega, la Aquatim

DISTRIBUIȚI

statia-de-tratare-begaAquatim a montat recent un instrument de măsurare a turbidităţii apei din Bega la Remetea Mare.

Ilie Vlaicu, directorul Aquatim, a explicat că valorile măsurate de turbidimetru sunt transmise automat calculatoarelor de la staţia de tratare a apei Bega, din cartierul Plopi din Timişoara, prin serviciul de date GPRS disponibil în reţelele de telefonie mobilă.

 

 Turbiditatea este mărimea fizică care măsoară lipsa de transparenţă a apei, şi, în acelaşi timp, unul din principalii parametri de proces, monitorizat în cadrul Staţiei de tratare Bega. Monitorizarea de la distanţă a turbidităţii aduce un plus de siguranţă procesului de potabilizare apei, specialiştii Aquatim fiind astfel avertizaţi din timp de schimbarea calităţii apei captate din Bega. Dozarea reactivilor folosiţi, de fapt reglarea întregului proces de tratare, se face în funcţie de parametrii apei care intră în staţie. În mod normal, turbiditatea apei din Bega este sub 10 unităţi de turbiditate (NTU), dar în perioadele cu averse puternice, această poate creşte foarte mult, din cauza torentelor sau debitelor mărite ale afluenţilor, care produc eroziuni ale albiilor.
 
Vârful de turbiditate înregistrat în vara anului 2014 pentru apă din Bega a fost de 3.400 NTU. Apă potabilă livrată de staţia de tratare Bega are, în medie, 0,5 NTU, mult sub limita impusă de legislaţie, de 5 NTU. Staţia de tratare dispune de tehnologie modernă de urmărire şi control al proceselor, fiind automatizată în proporţie de peste 80% – a explicat dr. ing. Ilie Vlaicu.

Comentarii

comentarii