Acasă Actualitate Încep înscrierile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad!

Încep înscrierile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad!

DISTRIBUIȚI

Luni, 18 iulie, începe admiterea de vară la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Ultima zi pentru depunerea dosarelor este 29 iulie.
Zilnic între orele 9.00-17.00, iar sâmbăta şi duminica între orele 9.00-13.00 doritorii se pot înscrie la oricare dintre cele nouă facultăţi cu 33 de specializări din 23 de domenii de licenţă ale Universităţii „Aurel Vlaicu”. Înscrierile pentru orice facultate, mai puţin Facultatea de Teologie, se fac la sediul UAV din Bd. Revoluţiei nr.77. Cei care doresc să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie se pot înscrie la sediul facultăţii din strada Academia Teologică nr. 9.
Studenții Universității „Aurel Vlaicu” din Arad pot beneficia de o pregătire academică foarte bună precum şi de burse de performanţă, de merit şi sociale sau poţi fi bursier Erasmus în oricare din cele 48 universităţi din 15 ţări.
Pentru înscriere sunt necesare următoarele acte: cerere tip (se primește la înscriere și este specifică fiecărei facultăți); Diploma de Bacalaureat (în original), diplomă echivalentă acesteia sau adeverință eliberată de instituția de învățământ în care se menționează media generală, mediile obținute în anii de studiu, termenul de valabilitate și faptul că nu a fost eliberată diploma; în cazul în care un candidat se înscrie pentru admitere și la o altă universitate (facultate), în locul diplomei, respectiv adeverinței se va anexa (copia conform cu originalul) împreună cu o copie a legitimației de înscriere la concurs la prima universitate (facultate); foaie matricolă/situație școlară în original şi copie (la Diploma de Bacalaureat se atașează Foaia matricolă iar la adeverință Situația școlară); Certificat de naștere (copie si original); Certificat de căsătorie (copie si original), dacă este cazul; Alte acte care să ateste schimbarea numelui, copie si original, (dacă este cazul); copie Carte de Identitate/Buletin de Identitate; Adeverință de la medicul de familie cu mențiunea „clinic sănătos, apt pentru admitere la facultate”; două fotografii color de tip buletin; dosar plic + folie plastic; Diploma de licență + Suplimentul la diplomă/Foaie matricolă sau Adeverință + Situație școlară care să ateste studiile superioare absolvite anterior.
Mai multe detalii se pot afla pe site-ul www.uav.ro. Cei care doresc să devină studenți la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad se pot înscrie şi on line la adresa https://www.admitereonline.ro/uav, din 18 iulie 2016.

Comentarii

comentarii