Acasă Politica Începe constituirea consiliilor locale în Timiş

Începe constituirea consiliilor locale în Timiş

DISTRIBUIȚI

Consiliul Local Timişoara va fi constituit în data de 22 iunie, la ora 13, iar Consiliul Local Lugoj în data de 28 iunie, la ora 14
Zilele acestea va începe constituirea consiliilor locale din judeţul Timiş. Primarii sunt validaţi de către judecătoriile la care sunt arondaţi, iar consiliile locale sunt convocate prin ordinul prefectului. Validarea consiliilor începe din data de 22 iunie şi se termină în 29, legea spune că în 20 de zile de la alegeri trebuie constituite consiliile locale, după ce partidele depun situaţiile financiare. Partidele şi-au depus aceste situaţii, aşa că aceste consilii vor fi constituite. Consiliul Local Timişoara va fi constituit în data de 22 iunie, la ora 13, iar Consiliul Local Lugoj în data de 28 iunie, la ora 14. Constituirea Consiliului Judeţean Timiş se face la convocarea preşedintelui nou ales, Titu Bojin. Noul preşedinte al CJ Timiş a fost validat de Tribunalul Timiş. Trebuie ca noul preşedinte al CJ Timiş să depună jurământul în faţa preşedintelui tribunalului şi a prefectului judeţului. Acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, vineri sau sâmbătă, apoi, în termen de trei zile, Bojin va convoca consiliul local.
 

Comentarii

comentarii