Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad explică cum s-a întâmplat totul în cazul poliţistului băut care s-a dovedit a fi mai beat ca şoferul pe care l-a oprit pentru consum de alcool. „Evenimentul a avut loc în data de 6 august. Poliţistul, care făcea parte dintr-un echipaj de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe linie rutieră, a depistat în trafic, pe raza localităţii Botfei, un bărbat în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,90 mg./l. alcool pur aer expirat. Întrucât s-a dispus recoltarea de probe biologice, pe timpul conducerii conducătorului auto la Spitalul orăşenesc Ineu, acesta a apelat 112, sesizându- ne cu privire la starea vădită de alcoolemie a unui coleg, membru al echipajului de poliţie. Subofiţerul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,25 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Luând la cunoştinţă de starea colegului nostru, conducerea Inspectoratului de PoliţieJudeţean Arad a dispus de îndată cercetarea prelabilă a agentului de poliţie, urmând ca la finalul verificărilor să fie luate măsurile legale”, a declarat Lorena Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de PoliţieJudeţean Arad.
Curios este faptul că deşi se afla într-un echipaj de poliţie, colegii săi nu au sesizat că poliţistul este „mort” de beat. Este al doilea caz, sesizat în ultimele două zile, în care poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad sunt găsiţi sub influenţa alcoolului, iar Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad face publice aceste cazuri numai după ce sunt semnalate de presă.
Comentarii
comentarii