Acasă Eveniment Infirmieră de la Spitalul din Caransebeș, surprinsă în timp ce lua mită

Infirmieră de la Spitalul din Caransebeș, surprinsă în timp ce lua mită

DISTRIBUIȚI

O infirmieră a secției de Chirurgie de la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș a fost ridicată în această dimineață și dusă la Parchetul de pe lângă  Tribunalului Caraș-Severin pentru audieri de ofițeri ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. Persoana ar fi pretins sume de bani în scopul unor presupuse angajări la spitalul din Caransebeș, pe care le-ar putea înlesni prin relațiile de care dispune.

Acțiunea s-a desfășoară sub îndrumarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, infirmiera spitalului fiind audiată chiar în acest moment de către oamenii legii.

Ofițerii de investigații criminale economice fac la această oră mai multe percheziții și solicită documente conducerii Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș.

„Facem audieri într-un dosar de corupție” spune prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, Laura Iancu.

 „Pot să vă spun că nu a fost un flagrant, ci percheziții și că este vorba despre o infirmieră angajată la noi, pe secția de Chirurgie“ afirmă Alin Simeria, purtătorul de cuvânt al unității spitalicești.

Sursa: reper24.ro

Comentarii

comentarii