Acasă Politica Inflație de alianțe politice în Caraș-Severin

Inflație de alianțe politice în Caraș-Severin

DISTRIBUIȚI

DSC05349Semnatarii protocolului USD, semnat vineri la Reșița, susțin că alianța ”nu e o contrapondere la USL și nici nu și-a propus să scoată, treptat, PNL de la guvernare”

Cu toate mesajele liniștitoare, pacifiste, ale PSD, vizavi de semnarea protocolului USD, este limpede că forța de gravitație apropiatelor alegeri europarlamentare, dar și scandalul miniștrilor, tinde să sfărâme construcția politică ce deține în acest moment guvernarea. Alianțe peste alianțe, alianțe în alianțe, aidoma celebrei păpuși Matrioșca, au darul de a tulbura și mai mult apele politicii românești, care, din păcate, se dovedește de ani de zile concentrată mai mult pe propriile orgolii, decât pe nevoia de stabilitate și de prosperitate a nației.

Liderii PSD, PC și UNPR au semnat vineri și în Caraș-Severin protocolul de constituire al USD. Aceste formațiuni politice se află, aproape paradoxal, încă în USL dar, pe de altă parte, PC mai are o alianță de centru-dreapta cu PNL. Pe acest fundament încurcat, cei trei ”Ioni”, Ion Mocioalcă, președintele PSD, Ion Țundrea, președintele PC și Ion Tabugan, președintele UNPR, s-au întrunit vineri, alături de colegi din formațiunile lor pentru momentul de o oarecare festivitate, de semnare a protocolului noii alianțe. Deputatul Ion Mocioalcă a dat asigurări că această alianță e destinată exclusiv participării la europarlamentare, dar, spune liderul social-democrat, în actualul context politic, nu este exclus să servească și altor scopuri politice.

”USD nu a fost constituită ca o contrapondere la USL, a declarat Ion Mocioalcă și nu își propune să scoată, treptat, PNL de la guvernare. Eu sper ca până luni liderii celor două partide – PSD și PNL – vor ajunge la un consens, pentru a ne continua guvernarea sub stindardul USL. Consider că nu e un proiect politic mort, dovadă că, în Caraș-Severin, cu mici sincope, am funcționat bine. În ce mă privește, susțin public că e necesară continuarea guvernării USL”.

Potrivit lui Ion Mocioalcă, cele trei formațiuni și-au propus să obțină, în Caraș-Severin, un scor de peste 35 la sută la alegerile europarlamentare sau poate chiar mai mult. Liderul PSD spune că a lansat invitații Dacianei Sârbu, lui Dan Nica, Dan Șova și altor lideri, să vină în Caraș-Severin, sigur, nu să vadă frunusețile județului, ci pentru ceva mult mai pragmatic, spunem noi: alegerile europarlamentare.

Liderul PC Caraș-Severin, consilierul județean Ion Țundrea, a atras atenția că PC se află în alianță de centru-dreapta cu liberalii iar cele trei formațiuni sunt încă în cadrul USL. Și ar fi bine să rămână așa, susține Țundrea, pentru că ”așa ne-a votat electoratul”.

”Semnarea acestui protocol nu e nicio lovitură sub centură la adresa liberalilor, a declarat Ion Țundrea. Dorim ca și PNL să vină alături de noi la alegerile parlamentare. Dar, fără o alianță electorală, nu puteam participa pe liste comune la alegeri.”

Cu toate aceste mesaje de pace, social-democratul Ion Mocioalcă s-a dovedit relaxat, întrebat fiind dacă PSD e pregătit să rămână la putere, în cazul în care USL se va rupe. Deputatul spune că PSD a avut tot timpul oameni care să preia guvernarea, ba chiar au fost câte trei-patru politicieni care și-au disputat câte un post în cadrul guvernării. ”Împreună cu minoritățile am face oricând câteva procente peste 50 la sută”, a spus liderul social-democrat.  

 

Comentarii

comentarii