Acasă Actualitate Înscrieri în anul universitar 2011-2012

Înscrieri în anul universitar 2011-2012

DISTRIBUIȚI

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a declarat ieri, în cadrul unui briefing de presă, desfăşurat la Centrul permanent pentru informaţii şi înscrieri că s-au înscris peste 500 viitori studenţi pe listele celor nouă facultăţi din cadrul UVVG. „Cea mai mare afluenţă este pentru învăţământul medical, la facultăţile de medicină generală, dentară şi farmacie, dar şi la alte specializări cum sunt: dreptul, ştiinţele economice, psihologia şi ştiinţele umaniste, informatică, inginerie, silvicultură şi ingineria sistemelor de energii regenerabile. Aş vrea să remarc câteva specializări pentru anul acesta, aşa după cum cunoaşteţi, Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a aprobat un număr de 500 de locuri gratuite pentru studenţii care au obţinut media la bacalaureat peste nota 9,00, care încep să fie ocupate şi mă bucură acest lucru. În zilele acestea, la Universitatea noastră s-a înscris o absolventă de liceu care a obţinut media 10 la bacalaureat în acest an. Avem foarte mulţi studenţi care au obţinut la bacalaureat medii peste 9,50, deci un material uman de calitate. Este un lucru îmbucurător pentru facultăţi şi pentru viitorii profesori care îi vor pregăti”. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a precizat că facilităţile pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” le oferă studenţilor sunt tot mai mari, într-un an de criză. „La toate specializările, taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2011-2012 au fost scăzute sau menţinute la nivelul anului trecut pentru a da posibilitatea de acces, în condiţiile crizei, noilor studenţi. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” practică cele mai mici taxe de şcolarizare şi acordă 500 de burse studenţilor merituoşi, şcolarizare gratuită prin Bursele „Vasile Goldiş”, iar numărul total de locuri oferite de cele nouă facultăţi este de 7200. Am eşalonat taxele pe patru rate, tocmai pentru a ajuta studenţii care provin din familii defavorizate. În toamnă, vom da în folosinţă un nou tronson al campusului universitar, unde sunt echipate toate centrele de cercetare cu tehnică de laborator din proiecte şi din fondurile alocate de universitate. În prima zi de şcoală, toţi studenţii vor primi cursurile şi vom crea condiţiile cele mai bune pentru deschiderea anului universitar 2011”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
 
•    Informaţii şi înscrieri la CENTRUL PERMANENT DE INFORMARE ŞI ÎNSCRIERE RECTORAT: B-dul Revoluţiei Nr. 94-96, Tel. 0257/280373 email: admitere@uvvg.ro site:www.uvvg.ro.
 

Comentarii

comentarii