Acasă Actualitate Inspectoratul Școlar Timiș i-a premiat pe elevii de 10

Inspectoratul Școlar Timiș i-a premiat pe elevii de 10

DISTRIBUIȚI

La sediul Inspectoratului Școlar Județean Timiș, a avut loc premierea elevilor timișeni care au obținut media 10 la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat 2022.

Elevilor, însoțiți de părinți și profesorii lor, li s-au înmânat sumele de bani alocate lor de Ministerul Educației și diplome prin care recunoaștem excelența, de către inspector șef ISG -prof. Aura Codruța Danielescu, și de către inspector șef adjunct ISGA -prof. Cosmin Hogea.

Elevii au fost provocați de doamna inspector școlar general – prof. Aura Codruța Danielescu să-și exprime opiniile despre starea școlii, gândurile de viitor, sentimentele pe care le-au încercat atunci când au primit rezultatele examenelor. Într-o atmosferă caldă, destinsă, tinerii au vorbit despre experiențele lor ca elevi și despre planurile pe care știu că le vor atinge doar muncind cu seriozitate.

Felicitări tuturor -elevi, profesori, părinți! Performanța aceasta vi se datorează în egală măsură! – este mesajul ISJ Timiș.

 

Comentarii

comentarii