Acasă Economic Institutul Fraunhofer ar putea avea o filială la Timişoara

Institutul Fraunhofer ar putea avea o filială la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Fraunhofer w

Ministrul delegat Mihnea Costoiu: Ne dorim un institut Fraunhofer în România

Pe 8 si 9 aprilie, o delegaţie formată din Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Ştiințifică și Dezvoltare Tehnologică, Tudor Prisecaru, Secretar de Stat in Ministerul Educatiei, Elena Dinu, Director de Cabinet Secretar de Stat în cadrul aceluiaşi minister, George Darie, Rector al Universităţii Politehnica Bucureşti, Alexandru Borcea, Asociaţia Română pentru Industrie Electronică şi Software ARIES şi Dan Constantinescu, Prof. Universitatea Politehnica Bucureşti a efectuat o vizită oficială în Stuttgart, Germania. Pe 9 aprilie, delegaţia a poposit în prima parte a zilei la Institutul Fraunhofer IPA din Stuttgart. Deplasarea a avut drept scop întărirea relaţiilor cu institutul de cercetare aplicată german, discuţiile vizând dezvoltarea de proiecte comune în cadrul domeniilor acoperite de inovare prin cercetare aplicativă. Gazdele întâlnirii au fost dl. Günter Hörcher, şef relaţii şi strategii europene şi dna. Simina Fulga, general manager proiecte România. Invitaţia a venit ca urmare a colaborării eficiente din anul precedent, când Fraunhofer IPA Stuttgart a demarat, alături Steinbeis Danube Centre și Microelectronica SA, un parteneriat public-privat axat pe realizarea de transfer tehnologic prin inovare în industria română de producţie. În urma celor 10 întâlniri organizate în diferite regiuni ale ţării, au rezultat 70 de proiecte ce urmează a fi implementate pe viitor pe baza unei scheme de prioritizare, consorţiile formate aplicând, în acest sens, la diferite linii de finanţare deschise de către Guvernul României şi Uniunea Europeană. În urma vizitei, după un tur al laboratoarelor Fraunhofer IPA, s-au conturat câteva planuri concrete de acţiune, unul dintre acestea vizând deschiderea în România a unui centru de cercetare aplicată care să urmeze modelul Fraunhofer, sub auspiciul direct al Fraunhofer IPA. Implementarea în fapt şi în timp a modelului Fraunhofer în Romania ar aduce beneficii enorme la nivelul legăturii cercetării fundamentale cu industria, ajutând la materializarea prin inovare, a invenţiilor, ca produs finit al cercetării fundamentale. Un alt beneficiu direct al modelului Fraunhofer este materializarea ideilor inovatoare ale antreprenorilor români, acordându-le astfel şansa de a deveni mai competitivi pe piaţa mondială. În a doua parte a zilei, la întâlnirea de final a vizitei din Stuttgart din cadrul Ministerului Economiei al landului Baden-Württenberg, domnul ministru delegat Costoiu a concluzionat că va forma un grup de lucru care să colaboreze cu experţi din cadrul Fraunhofer IPA şi Steinbeis Danube Centre la realizarea de noi structuri de cercetare aplicată, ale căror inovări să fie axate pe necesităţile industriei româneşti şi la cererea acestora. “Ne bucură dorinţa oficialilor români de a pune bazele unei structuri Fraunhofer în România. Este o primă etapă dintr-un proces îndelungat de realizare efectivă a unei legături între invenţiile realizate la nivelul cercetării fundamentale şi inovările de care are nevoie industria română. Marketingul invenţiilor la nivelul cercetării fundamentale este aproape inexistent în Romania. Deci, din acest punct de vedere, drumul spre inovare este aproape închis. Pe de altă parte, antreprenorii români trebuie să înceapă să aibă încredere în materia cenuşie a cercetării fundamentale şi aplicative şi efectiv să profite de ea: de exemplu, prin idei inovatoare pe care să le transforme în realitate cu ajutorul know-how-ului acumulat în astfel de entităţi non profit, cum este Fraunhofer. Delegaţia română a pus un deosebit accent pe legătura directă cu industria, cu procesul de inovare şi de dezvoltare tehnologică pentru industrie şi la cererea industriei, fapt care ne-a bucurat foarte mult. Următorii paşi la nivel operativ sunt, însă, decisivi.” a declarat Simina Fulga, general manager proiecte România în cadrul Fraunhofer IPA Stuttgart.

Va fi Timişoara gazda noului institut?

Fraunhofer ar putea alege capitala Banatului pentru a-şi deschide aici noua structură, dat fiind istoricul iniţiativelor Fraunhofer IPA în zona de vest. În Timișoara, institutul a implementat până în prezent 3 proiecte – PRACTICOR, în colaborare cu Universitatea Politehnică, Vision Timișoara 2030, realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara, şi Springboard for Springboard for the Romanian industrial manufacturing – Starting up a Territorial Technology Transfer”, demarat anul trecut. În plus, Fraunhofer a colaborat cu Consiliul Județean Timiș pentru realizarea unui studiu de oportunitate privind energiile regenerabile, iar în prezent există o colaborare activă cu Universitatea Politehnică din Timişoara, colaborare ce vizează atât proiecte comune între cele două instituţii şi internship-uri la Fraunhofer IPA pentru studenţii Politehnicii, cât şi planuri de dezvoltare urbană a Timişoarei. Fraunhofer-Gesellschaft, societate non-profit, este cea mai mare societate de cercetare aplicată din Europa, având peste 80 de instituții în întreaga lume. Fraunhofer IPA are o experienţă de 50 de ani în domeniul cercetării aplicate, ca verigă funcţională de excelenţă în lanţul creşterii competivităţii industriei prin inovare, derulând nenumărate proiecte pe întreg mapamondul. În decursul ultimilor 20 de ani, acesta a stabilit relaţii strânse cu mediul academic şi companiile industriale din România, remarcându-se prin proiectele de referinţă deja implementate și funcționale, precum LuminaLED în Bucureşti, „Proiectare de fabrică Greenfield” în Arad, proiectele implementate în Timişoara (PRACTICOR, Vision) şi “Springboard for the Romanian industrial manufacturing – Starting up a Territorial Technology Transfer”, derulat anul trecut în 4 regiuni-cheie din ţară.

Comentarii

comentarii