Acasă Actualitate Întâlnire decisivă a Asociaţiei „Timişoara – Capitală Culturală Europeană”

Întâlnire decisivă a Asociaţiei „Timişoara – Capitală Culturală Europeană”

DISTRIBUIȚI

Au mai rămas câteva zile până la cea de-a treia întâlnire a Asociaţiei „Timişoara – Capitală Culturală Europeană”. Întâlnirea, care va avea loc luni, 5 septembrie, de la ora 12.00, la Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara, se anunţă a fi una hotărâtoare pentru viitoarele acţiuni ale asociaţiei. Conform Codruţei Popov, secretar literar al Teatrului Naţional Timişoara, în cadrul întâlnirii se va finaliza lista membrilor fondatori (toţi cei care semnează adeziunea până la data întâlnirii vor avea statut de membri fondatori), se vor aproba statutul şi actul constitutiv. De asemenea, va fi ales Consiliul director şi Comisia de cenzori. Odată parcurşi aceşti paşi, Asociaţia „Timişoara – Capitală Culturală Europeană” îşi va stabili viitoarele acţiuni. Scopul principal al asociaţiei este acela de a pune bazele unei comunităţi civile care să sprijine Timişoara în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Conferirea acestui titlu de către Parlamentul European reprezintă o oportunitate de afirmare a Timişoarei pe plan european şi de a intra într-un circuit cultural şi turistic care îi va oferi avantaje maxime la nivelul vizibilităţii, al dezvoltării economice, coeziunii economice şi sociale. În momentul de faţă şi-au anunţat intenţia de a candida pentru acest titlu, în ordine cronologică, Timişoara (în 25 ianuarie 2010, cu ocazia inaugurării Sălii 2 a TNT, de către primarul oraşului, Gheorghe Ciuhandu) şi Cluj-Napoca (în 9 martie 2010, când primarul oraşului anunţa crearea unui grup de iniţiativă). Asociaţia „Timişoara – Capitală Culturală Europeană” îşi propune să coaguleze instituţiile publice, administrative, de cultură şi învăţământ în jurul conceptului de Capitală Culturală Europeană, dar şi să atragă în acest demers locuitorii Timişoarei, care vor deveni astfel din ce în ce mai conştienţi că un astfel de deziderat comunitar este realizabil doar prin implicare individuală. În acest fel, Timişoara poate îndeplini toate criteriile de eligibilitate, în vederea depunerii oficiale a candidaturii: suportul cetăţenilor, dimensiunea europeană, conducerea (o structură puternică, independentă de mediul politic, dar susţinută de acesta), finanţele, programul şi comunicarea.
 

Comentarii

comentarii