Când se văd incapabili să ducă un proiect până la capăt, politicienii vin cu „reforme”. Adică, incompetenţa de a perfecţiona un sistem aduce schimbarea înainte ca proiectul precedent să fi fost împlinit, lăsându-l „baltă”. După modelul menţionat se întâmplă lucrurile şi în Educaţie, sistem în rândurile căruia se aude că există un grup care vrea să se introducă gramatica (şi geometria) la clasele IX-XII. După 1990, Ministerul Educaţiei nu a fost interesat ca elevii să rămână cu ceva în cap după 12 ani de şcoală, ci fiecare conducere a dorit să tragă o reformă (care împovăra inutil copiii) pentru a le rămâne (re)numele de reformatori. Nimănui din Minister nu i-a păsat de faptul că cei din clasele I-IV nu-şi pot duce ghiozdanul cu câte cărţi şi caiete speciale trebuie să care zilnic în spate, cocoşându-i şi grăbindu-le scolioza. Nu ne-ar mira să-i auzim uimiţi pe oficiali şi întrebându-se „Păi cum? Cei mici îşi cară ghiozdanele? Nu părinţii, cu maşina?”. Iar unii dintre micuţi merg 10 km pe jos, iarna, prin păduri, spre şcoală. Nimănui din Minister nu-i pasă că elevii au câte 15 materii aiurea şi că liceenii au şi câte 7-8 ore pe zi; ei se gândesc să le mai bage şi ore de sport suplimentar. Nu lipsa orelor de sport îi face obezi pe copii, ci hrana proastă pe care sunt obligaţi să o înfulece în sărăcia de acasă a părinţilor. S-au uitat vreodată miniştrii (ai Sănătăţii, de exemplu) din ce categorii sociale provin copiii obezi? Vor constata că nu sunt bogaţii, ci săracii, pentru că ajung acasă flămânzi şi li se dă farfuria cu slănină prăjită (dacă au şi atât!) cu multă pâine (dacă o au!). Familiile sărace nu au bani să le cumpere copiilor frunze de salată cu fructe, iaurturi uşoare şi cereale. Părinţii lor nu au „salarii speciale” şi nici copiii nu au „alocaţii speciale”.
După 1995 a venit „reforma” cu zecile de manuale „alternative” care a dat de pământ cu toată şcoala tradiţională şi sănătoasă românească, pentru că fiecare profesor care avea un „prieten” în Minister şi care a vrut să-şi rotunjească veniturile, a scos un manual prost şi fără rost pe care copiii erau obligaţi să-l cumpere.
Se doreşte, aşadar, introducerea gramaticii şi la liceu pentru a le dezvolta tinerilor o „gândire logică” (Greşită exprimarea. Gândirea este logică prin structura ei. E ca şi când ai spune „boală cardiacă de inimă”). Zilele trecute am citit opinii ale câtorva persoane din Capitală (actuale/foste profesoare de limba română, din Minister), care cer acest lucru, iar o expertă în comunicare, nu contează numele, a rezolvat problema limbii române printr-un argument-halucinant. Să se introducă ore de gramatică în detrimentul celor de literatură. „Elevii au oricum probleme de exprimare, deci studierea gramaticii ar fi bine-venită. Liceenii ajung să studieze chestiuni complexe de literatură pe care nu le vor folosi în viaţă, asta în condiţiile în care ei nu ştiu să se exprime corect în limba română” arată respectiva „expertă” în comunicare. Or, situaţia nu stă deloc aşa, în opinia mea. Dacă în clasa a III-a ai învăţat corect tabla înmulţirii, o ştii toată viaţa, chiar dacă la liceu urmezi un profil umanist şi nu faci matematică. La fel este şi cu limba română. Dacă până în clasa a VIII-a o înveţi corect, cu ea rămâi toată viaţa şi ajungi „să trăieşti, să simţi” limba română, nu doar să o „foloseşti”. Problema este alta: avem profesori (nu ştiu dacă sunt mulţi sau puţini, dar există) de limba română, care ei înşişi au ajuns la catedră fără să stăpânească foarte bine gramatica limbii române. Când elevii ajung în clasa a VIII-a şi studiază sintaxa frazei, ajung „să le dea clasă” profesoarelor de română care nu sunt sigure dacă propoziţia studiată este subiectivă, predicativă sau atributivă. Într-o şcoală din Timişoara, elevii au început să facă glume pe seama profesoarei respective, pentru că au văzut că doamna cu catalog nu ştia sintaxă şi-i punea să-şi scoată teste de pe internet. Era o clasă de copii care se pregăteau în afara şcolii, „cu părinţii”. La simulare, copiii au luat note foarte bune, iar doamna profesoară era mândră de cât de bine şi-a învăţat copiii. Numai că elevii se distrau pe seama distinsei doamne, spunând: „Îi mulţumim că nu a făcut cu noi gramatică, pentru că picam examenul”. Aşadar, nu elevii sunt de vină că intră în liceu cu noţiuni de gramatică deficitare, ci cei care nu au ştiut cum să-i înveţe în gimnaziu. Iar, ca să continui încă patru ani un astfel de calvar inutil, rămâne inutil.
Ce minte întunecată poate avea acea „expertă” în comunicare din Capitală, care cere reducerea orelor de literatură română, pentru că nu i-ar ajuta să se exprime?! Tocmai literatura le dezvoltă limbajul liber şi gândirea, deschizându-le adolescenţilor un univers de idei, de expresii şi de cuvinte noi. Iar mecanismele de corijare a greşelilor există, pentru că profesorii de limbă română din liceu le dau elevilor teste şi le pot vedea derapajele, greşelile gramaticale. Un copil învaţă limba română încă din primii ani de viaţă. Cei care o învaţă corect nu o fac ştiind că este vorba despre articol hotărât, despre pronume personal sau despre verbul auxiliar. Greşelile de exprimare nu se vor corecta în veci punându-i pe elevi să buchisească moduri, timpuri, diateze în liceu. Ei trebuie lăsaţi în timpul liceului să citească foarte multă literatură, nu gramatică, trebuie puşi să povestească cât mai mult, oral şi în scris, iar profesorii lor au obligaţia să-i corecteze inclusiv prin scăderea notei, ceea ce se şi întâmplă.
Marea problemă a învăţământului liceal nu este „re-răsturnarea” lui aiurea. Calitatea învăţământului depinde de calitatea profesorilor săi. Fără argumente scuzabile de tip sindicalist: „Avem sistemul pe care-l avem, pentru că avem profesorii pe care-i avem, pentru că sunt plătiţi aşa cum sunt plătiţi”. Salarizarea nu este o scuză pentru incompetenţă. Şi părinţii copiilor sunt la fel sau mai prost plătiţi decât dânşii. Dacă acesta este bugetul, nimeni nu-i obligă pe tineri să îmbrăţişeze activitatea la catedră. Pot deveni ospătari, instalatori, specialişti IT, agronomi, stewardese, creatori de modă, orice le aduce venituri mai mari, dar sub nicio formă nu este o scuză pentru incompetenţă salarizarea.
În timpul guvernării Tăriceanu erau acele „tichete-cadou” destul de dese, vreo şase-şapte pe an, în valoare de câte 300 de lei fiecare (pentru cumpărare de cărţi în scopul perfecţionării profesionale!!!), erau şi sporuri şi dascălii tot nemulţumiţi erau. O doamnă profesoară se confesa vara trecută: „Vai, cât salam de Sibiu cumpăram eu din Mall cu tichetele alea!” Deci, banii nu s-au dus pe pregătirea profesională. Aşa se face că din gramatică se alege…salamul. Încă o dovadă că în centrul atenţiei sistemului de Educaţie nu stă elevul, ci doar interesele profesorilor. Sunt mulţi „ne-filologi” care vorbesc şi scriu corect limba română, precum şi filologi care lasă mult de dorit. Apropos! Domnul primar Nicolae Robu vorbeşte o limbă română curată, nu i-am surprins vreodată nici cea mai mică greşeală de exprimare sau dezacorduri. Vorbeşte ca la carte şi nu a făcut gramatică în liceu. Şi este unul dintre mulţii care au trecut prin aceeaşi sită educaţională.
Acasă Actualitate Introducerea Gramaticii în liceu, o nouă găselniţă „aiurită” a celor din generaţia...
