Acasă Eveniment Inundaţii în Timiş

Inundaţii în Timiş

476
DISTRIBUIȚI

Apele revărsate ale râului Bega au inundat, vineri, 42 de hectare de teren în zona localităţii timişene Mănăştur şi drumul judeţean dintre Giarmata şi Pişchia, nefiind afectate gospodării.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Timiş, Daniela Baranga, a declarat că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat a trimis în cursul după-amiezii de vineri două motopompe în zona afectată şi se încearcă îndepărtarea apei de pe carosabil, însă drumul nu a fost închis.
„În cursul zilei de astăzi, apele revărsate ale râului Bega au inundat 42 de hectare de teren în localitatea Mănăştur, nefiind afectate gospodării. Totodată, ISU Banat a trimis, în cursul după-amiezii, două motopompe pe drumul Giarmata – Pişchia, unde apa revărsată a ajuns pe carosabil, dar drumul nu a fost închis şi se circulă în continuare", a afirmat Baranga.
În Timiş a fost instituit cod portocaliu, de vineri, de la ora 14.00, şi până sâmbătă, la ora 14.00, pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Bârzavei şi Nerei şi pe cursurile superioare şi mijlocii ale Begăi şi Timişului.
 

Comentarii

comentarii