Acasă Actualitate Învaţă să înţelegi copilul cu ADHD, în Timiş, Caraş-Severin şi Bihor

Învaţă să înţelegi copilul cu ADHD, în Timiş, Caraş-Severin şi Bihor

DISTRIBUIȚI

Acţiunile în sprijinul copiilor cu dizabilităţi, iniţiate de Fundaţia de Abilitare „Speranţa”, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, se lansează, la Hotel NH Timişoara, sala Vienna, miercuri 17 noiembrie, începând cu ora 10:30. Proiectul „Învaţă să înţelegi copilul cu ADHD”, este finanţat de către Open Society Institute Mental Health Initiative, Club Rotary Timişoara Cetate, Club Rotaract Timişoara Cetate, S.C. Gauss S.R.L. „Proiectul urmăreşte formarea de specialişti în munca cu copiii, părinţii şi cadrele didactice, în vederea creşterii gradului de incluziune socială şi educaţională a copiilor care prezintă tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie (ADHD)”, a spus Letiţia Baba, manager de proiect. Unul dintre obiective este punerea pe agenda publică a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a problematicii copiilor cu ADHD. Va fi realizat unu studiu privind frecvenţa simptomelor ADHD în cadrul populaţiei de vârstă preşcolară şi şcolară mică. De asemenea, va fi derulat unu curs de formare teoretică şi practică pentru 30 de specialişti din trei judeţe: Timiş, Caraş-Severin şi Bihor, pentru a interveni eficient şi competent în problematica ADHD şi pentru a deveni persoane-resursă. Va fi înfiinţat şi serviciul „Centrul de resurse privind problematica ADHD” – un serviciu care se adresează copiilor cu ADHD, familiilor acestora şi cadrelor didactice. Vor beneficia de programe de intervenţie specifică 60 copii, 120 de părinţi şi 60 cadre didactice. Se vor elabora programe de consiliere, evaluare şi intervenţie în 15 şcoli incluzive. Activităţile de formare având ca ţintă un număr de 30 de specialişti din cele trei judeţe menţionate anterior, asigură şanse suplimentare de succes pentru realizarea scopului Proiectului: “Învaţă să înţelegi copilul cu ADHD”.

Comentarii

comentarii