Acasă Eveniment Investitorii italieni – sprijiniți la Arad

Investitorii italieni – sprijiniți la Arad

DISTRIBUIȚI

20.11.2014-investitori italieniExcelenţa Sa Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei la Bucureşti, a venit la Arad alături de o delegație din care au făcut parte Constantino Tarducci, responsabilul Biroului Economic şi Comercial al Ambasadei Italiei la Bucureşti, Luca Gentile, directorul Agenţiei Italiene pentru Comerţ Exterior Bucureşti, Adrian Dimache, Secretar General al Camerei de Comerţ Italiene pentru România, Gilberto Tiveron, preşedinte al Confindustria Timişoara, Roberto Sperandio, Viceconsul Onorific al Italiei la Arad şi Adela Cristea, reprezentant al Camerei de Comerţ Italiene pentru România, la Arad.
 „Este prima vizită la Arad a domnului Ambasador Diego Brasioli, domnia sa arătându-se foarte mulţumit de prezenţa multor investitori italieni importanţi în această zonă, pe unii dintre aceştia vizitându-i ieri şi astăzi. Există premisele ca raporturile economice dintre vestul României şi Italia să crească şi mai mult atât ca valoare cât şi ca număr al investitorilor, lucru care în mod sigur este benefic pentru ambele părţi. L-am asigurat pe domnul Ambasador de sprijinul nostru pentru toţi investitorii şi cetăţenii italieni care vin în Arad, în virtutea excelentelor relaţii existente între arădeni şi comunitatea cetăţenilor italieni din judeţul nostru”, a declarat Cosmin Pribac, prefectul judeţului Arad,.
Excelenţa sa Diego Brasioli a prezentat intenţia investitorilor italieni de a intensifica relaţiile economice cu România, cu precădere în Arad, având în vedere potenţialul extraordinar de care dispune acest judeţ. „Aradul are un export foarte bun. Relaţiile cu Italia sunt din cele mai bune, atât din punct de vedere economic şi comercial, cât şi din punct de vedere al educaţiei, în condiţiile în care tineri din Italia vin în Arad pentru a studia aici”, a declarat Excelenţa Sa Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei la Bucureşti.
Nicolae Ioţcu, președinte al Consiliului Județean Arad a precizat că judeţul Arad este deschis colaborării cu Italia, enumerând o serie de oportunităţi pe care Aradul le poate oferi. „Suntem un judeţ internaţional, cu deschidere directă spre Uniunea Europeană. Avem Aeroportul şi oricând suntem disponibili, dacă sunt investitori italieni interesaţi să opereze zboruri din îşi înspre Arad, avantajul fiind că taxele aeroportuare sunt simţitor mai mic raportat la alte aeroporturi. De asemenea, un alt punct strategic îl poate reprezenta turismul, în special după finalizarea proiectului «Drumul Vinului». Putem crea o legătură strânsă, de tradiţie a viniculturii, între Arad şi regiuni ale Italiei. Dar, cel mai important punct îl reprezintă factorul economic şi crearea de noi locuri de muncă. Aradul dispune de forţă de muncă, iar aceasta este competentă şi calificată”, a declarat Nicolae Ioţcu.

Comentarii

comentarii