.jpg)
Avalanşa de cazuri pe care, adesea, le numim boom-uri mediatice, când ele sunt, de fapt, cazuri servite de instituţii ale statului, devin, din spaime ale celor implicaţi satisfacţii ale celor ce privesc… Ni se spune mereu, păzea, vine ea legea, prin care SRI va putea deveni organ de anchetă, alături de parchet, alături de procurori, a fost şi o lungă dezbatere publică pe tema asta, dar legea nu a intrat încă la „ procesare” în parlament.
Suspiciunea ca SRI să devină un fel se securitate reformată în aria investigaţiei, şi nu doar a informaţiei, nu sună democratic. Asistăm la arestări de primari ai puterii, vezi cazul Apostu, de la Cluj, asistăm la bâlbâielile lui Boc, el cu imaginea sa de cuminte, dar nu cu… minte (prea multă) şi mai ştim (din ceea ce ni se spune) că urmează şi alte judeţe, tot ale puterii. Apostu de la Cluj era, deja de mult, caz public despre care se vorbea şi în taximetre. Nu era vreun semn mistic acela că el vorbea pe zeci de telefoane. La ce i-a folosit? Spectacolul oferirii pe tavă a celor de la putere, dar nu numai, a celor care au funcţii publice, se hrănesc din bani publici şi fac poza fecioarelor neatinse de patima ispitei, ne este binecunoscut. Aproape nu este seară să nu citim, pe sticla televizorului, stenograme, discuţii între unii şi alţii, înţelegeri, promisiuni, dar de cele mai multe ori apar avocaţii care arată, invocând constituţia şi codurile, că nu s-au făcut legal interceptările, că nu s-a consumat promisiunea telefonică, şi multe altele. De cele mai multe ori, eroii din spatele textelor scrise, pe baza interceptărilor sunt procurorii, cu nume sau fără nume. Profitând de genul de spectacol oferit de televiziuni, am găsit, pentru a nu ştiu câta oară, forme de manipulare a unor nume, a unor funcţii, în legătură cu unele cazuri care nu au legătură cu persoane în funcţii publice, care au legătură cu unele conflicte de natură economică, situaţii conflictuale între firme private, dar în care se foloseşte, intenţionat şi greşit, numele câte unui procuror. Recent, un cotidian din Bucureşti, relatând, într-un fel anume despre un caz deja binecunoscut, cazul Aton Transilvania (care, de fapt, nu mai poartă de luni de zile acest nume, fiind de mult vândut unei firme cipriote, cu acţionari prin insule din Pacific sau de oriunde) foloseşte şi citează, chipurile dintr-un dosar de cercetare penală, numele unui procuror din Timişoara, care, sunt sigură, habar nu avea că o să-i fie vehiculat numele, pentru influenţarea cazului. Cotidianul nostru a scris numeroase articole despre acest caz, dar nimeni dintre noi nu a îndrăznit să citeze sau să vehiculeze numele vreunui procuror sau judecător, ca şi cum noi am şti cu precizie care ar fi părerea unui magistrat, înainte de pronunţarea pe caz! Este un caz de încălcare flagrantă a codului etic, cu tentativă de influenţare a justiţiei. Dacă în anii ‚90 , acest lucru se făcea frecvent, acum, după intrarea în UE, ne străduim să respectăm cerinţele. În textul din ziarul respectiv se foloseşte frecvent numele procurorului Sandu Antoniu, de la DIICOT, despre care ştim că este deasupra oricărei suspiciuni de a se lăsa influenţat în vreun caz şi care nu ar fi putut da date dintr-un dosar de anchetă. Paradoxul face că tocmai ziarul nostru a fost cândva pe masa acestui procuror, în urma unui conflict inventat de un fost angajat. Se întâmplă… Calitatea sa profesională nu poate fi pusă la îndoială! De aceea, cred că el s-ar putea autosesiza pentru folosirea numelui său, citat fiind, ca şi cum ar fi furnizat date dintr-un dosar! De ce am comparat cu acele cazuri în care se vorbeşte despre persoane publice? Pentru că, ştiută fiind plăcerea unor români privind masa de „operaţie” a vedetelor, se strecoară, deloc întâmplător, astfel de „erori”. Presiunea pe justiţie, pe procurori, este, oricum, foarte mare. Politicul se amestecă în anchete. SRI se amestecă şi el. Noi cine am fi să facem la fel? Şi chiar pe procurorii care nu se lasă la vânt, ca frunzele…
