Acasă Actualitate Isteria tunelurilor dezinfectante cuprinde Timișoara. Cuștile de plastic sunt ineficiente și pot...

Isteria tunelurilor dezinfectante cuprinde Timișoara. Cuștile de plastic sunt ineficiente și pot fi chiar periculoase

3540
DISTRIBUIȚI

În vremuri de criză, panica și emoțiile devin mai puternice decât orice argument științific.

Isteria tunelurilor dezinfectante a ajuns și la Primăria Timișoara. În ultimele zile, mai multe spitale din România au cumpărat niște cuști din plastic în care ești stropit cu dezinfectant și sterilizat cu cel mai puternic tip de ultraviolete (UV-C). Combinația sună atât de spectaculos, încât aproape nimeni n-a mai stat să se întrebe dacă aceste dispozitive, numite ”tuneluri dezinfectante”, sunt cu adevărat eficiente.

Firmele care confecționează aceste tuneluri admit că dispozitivele lor n-au nicio bază științifică. În procesul de fabricație, fie s-au documentat de pe internet, fie s-au luat unii după alții. „Am văzut că unii folosesc lămpi UV-C și am zis să punem și noi”, spune reprezentantul firmei Gamserv din Bacău, care a vândut deja cinci tuneluri pentru spitalele din Reghin și din Roșiorii de Vede. Specialiştii spun că lămpile UV-C folosite în aceste tuneluri pot fi periculoase în prezenţa oamenilor.

Plin de mândrie, primarul Nicolae Robu a anunțat, vineri, că societatea Primăriei Timișoara, Piețe SA, a achiziționat cinci tuneluri de dezinfecție pentru piețele din oraș. Acestea vor fi montate în halele de carne și lactate din piețele din Timișoara: Iosefin, Badea Cârțan, 700, Doina și Dacia. Culmea tehnologiei, cel de al cincile este unul mobil, care, la nevoie, poate fi mutat și în alte locații, de exemplu, piața volantă de lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”.

„Iată, se fac eforturi și în unitățile aparținătoare de Primărie, în speță în societatea Piețe SA, pentru a ne proteja de infecție. Activitatea aceasta comercială trebuie să continue”, a prezentat Nicolae Robu inițiativa.

Specialiștii spun însă că aceste dispozitive au mai curând o eficiență limitată, sigur inexistentă în cazul coronavirusului SARS-Cov19, ba chiar riscă să pună în pericol sănătatea oamenilor.

”Combinația asta în care se pulverizează substanțe dezinfectante și în același timp se acționează și cu o lampă UV-C mi se pare o combinație nefericită. O componentă o anulează pe cealaltă, e ca și cum lași un element chimic în soare și devine instabil”, spune cercetătorul Paul Popescu, conform recorder.ro.

S-a ajuns acum ca în România să existe zeci de astfel de tuneluri, în aproape toate regiunile țării. Lista include Oneștiul (spitalul municipal de aici fiind primul din țară dotat cu așa ceva), Bucureștiul (cel puțin 30 de instalații, la mai multe spitale), Iași (opt tuneluri), Arad (șapte tuneluri), Cluj, Botoșani, Galați etc.

Și la Timișoara tunelurile dezinfectante par a fi o apariție miraculoasă, și, se speră, bine primită de votanți, mai ales că prețul acestor dispozitive este relativ accesibil, fiind cuprins între 800 și 1.200 de euro.

Nicolae Robu a precizat ca tuneluri de dezinfecție au fost comandate pentru cele trei spitale care aparțin de Primăria Timișoara.

„Știu că, după ce am fost sesizat că există aceste tuneluri, am cerut managerilor să procure, unii au obținut și ceva donații. Am cerut să cumpere câte trebuie. Au spus la un moment dat că 8 sunt destule, am zis hai să luam 10. Nu știu câte sunt venite în momentul de față. Am mers pe mâna medicilor, nu știu cât sunt de bune, managerii au spus că merită, eu am fost dispus să aloc banii pentru procurarea respectivelor dispozitive”, a declarat primarul Nicolae Robu.

În toată această pandemie de isterie, nimeni n-a mai avut timp pentru o întrebare elementară: care este conceptul științific pe baza căruia funcționează aceste tuneluri.

Conform recorder.ro, Adelin Dohotaru, patronul firmei Power Pure Energy din Galați, care confecționează tuneluri dezinfectante, spune că a elaborat conceptul de funcționare după ce s-a documentat pe internet: „Tunelurile le confecționăm noi, dar nu avem niciun angajat cu pregătire științifică sau medicală. Până acum ne-am ocupat cu instalații solare și instalații pentru irigații, iar acolo, folosind pompe, ne-a venit ideea să pompăm dezinfectanți. Ne-am documentat pe internet să vedem cum am putea să omorâm cât mai bine acest virus și am văzut reportaje în America despre lămpile UV, așa că am adăugat și această componentă. Așa am făcut acest tunel care e posibil să ajute, dar nu garantăm sută la sută”.

„Combinația asta în care se pulverizează substanțe dezinfectante și în același timp se acționează și cu o lampă UV-C mi se pare o combinație nefericită. Radiația UV-C este foarte energetică și dacă ai de exemplu apă oxigenată, acțiunea razelor UV-C asupra apei oxigenate rupe legăturile și o transformă în apă. O componentă o anulează pe cealaltă, e ca și cum lași un element chimic în soare și devine instabil. În același timp, radiația UV-C e obturată de particulele aflate în suspensie, deci ne dăm cu stângul în dreptul folosind aceste două metode deodată”, explică Paul Popescu, cercetător în cadrul laboratorului Modulab din București, conform recorder.ro.

Și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a tras un semnal de alarmă cu privire la folosirea tehnologiei UV-C în prezență umană. „Lămpile cu lumină UV-C nu ar trebui folosite pentru a steriliza mâinile sau alte suprafeţe ale pielii, întrucât radiaţiile UV-C pot cauza iritaţii”, se arată într-un document prin care OMS combate mai multe mituri cu privire la COVID-19.

Folosirea lămpilor UV-C în tunelurile de dezinfectare ține de eficiența acestora având în vedere expunerea destul de redusă ca durată de timp. „Pentru dezinfectare prin tehnologia UV-C trebuie să fie o expunere prelungită. Dacă treci zece-cincisprezece secunde prin acel tunel, nu putem spune că se rezolvă categoric problema. Iar dacă stai prea mult, devine dăunător pentru sănătate ”, spune Adrian Marinescu, infecționist la Institutul Matei Balș.

Adelin Dohotaru, patronul firmei Power Pure Energy, spune că tunelurile pe care le produce sunt setate să pulverizeze dezinfectant timp de zece secunde. Nu are vreun calcul științific care a stat la baza acestei decizii, pur și simplu așa a considerat el. „Odată ce îmbrăcămintea e pulverizată cu dezinfectant, e suficient. Bine, nici producătorii de dezinfectant nu spun că e 100% sigur, deci nu avem nici noi siguranță 100% că toți virușii vor fi omorâți”, afirmă Dohotaru.

Comentarii

comentarii