Acasă Cultura Istoria unui oraş european – Timişoara

Istoria unui oraş european – Timişoara

DISTRIBUIȚI

14388909 587571368089377 648954705 nPe scriitorul Petru Ilieşu îl putem considera hărăzit cu o minunată viziune, din moment ce a ales un inspirat moment pentru a lansa un volum cu nume inspirat: ‘Timişoara – Istoria unui oraş european’, pentru că vine înainte de un moment istoric al oraşului, cel al declarării sale Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.
Petru Ilieşu a ales o formă ingenioasă de prezentare a istoriei de opt veacuri a Timişoarei, de la cetatea primară până în contemporaneitate, ilustrând-o bogat cu imagini care trezesc nostalgii în mintea fiecăruia dintre noi. Este oraşul pe care şi-l poate închipui fiecare dintre noi, în balsamul personal al vremurilor.
Prima parte a cărţii cuprinde o prezentare generală a istoriei oraşului într-o viziune sintetizată, iar cea de-a doua parte prezintă segmentele vieţii sociale, economie, educaţie, religie, cultură, sănătate, monumente.
Autorul nu urmăreşte să impună o anumită viziune, obligatorie, în mintea cititorului, pentru că fiecare dintre noi trăieşte într-o Timişoară personală, iar lectura cărţii transformă fiecare cititor într-un ‘turist’ care face o incursiune în spaţiul citadin pe care acum îl descoperă.
Galeria foto provin din Colecţia Thomas Remus Mochnacs, Emil Banciu şi Alexandru Cuţara, dar şi din colecţiile unor prieteni ai autorului.

Comentarii

comentarii