Marţi, 12 iulie, va fi inaugurată oficial Staţia de Epurare Timişoara, de pe strada Păstorilor nr. 1. Staţia de Epurare a fost pusă în funcţiune în anul 1912 şi, acum, după aproape un secol, a fost complet reabilitată printr-un program cu finanţare europeană.
Istoricul alimentării cu apă la robinet şi al canalizării în Timişoara debutează cu realizarea canalizării şi a Staţiei de epurare a apelor uzate, finalizată în anul 1912, urmată de punerea în funcţiune a uzinei de apă cu sistemul de distribuţie, doi ani mai târziu. Încă din anul 1894, Primăria Timişoara a încercat să găsească o soluţie tehnică pentru proiectarea unui sistem de canalizare eficient. Pentru aceasta, a fost organizat un concurs internaţional cu premii în valoare de 14.000 de coroane. În zilele noastre, aceşti bani ar însemna echivalentul a 20.000 de euro. Pe atunci, oraşul avea 46.000 de locuitori şi o suprafaţă de 750 de hectare. În caietul de sarcini s-a cerut să se ţină cont de dezvoltarea oraşului la 75.000 de locuitori şi să fie un sistem de canalizare unitar.
Consumul specific de apă în centrul oraşului s-a considerat a fi 150 l/om/zi, iar la periferie 100 l/om/zi. S-au pus la dispoziţia firmelor toate hărţile topografice ale oraşului. La concurs s-a prezentat un număr de 10 proiecte de canalizare, care au fost analizate de către specialişti din cadrul primăriei, acordându-se trei premii. Concluziile acestor specialişti au fost asemănătoare: datorită pantei naturale foarte reduse a oraşului, costurile de execuţie ar fi fost foarte mari, motiv pentru care proiectele nu au fost realizate. Aceeaşi soartă a avut şi proiectul de canalizare întocmit în 1904 de Ignaz Orban, inginer-şef în cadrul primăriei.
Trei ani mai târziu, lui Stan Vidrighin, inginer în cadrul serviciul tehnic din cadrul Primăriei Timişoara, i se încredinţează ca sarcină de lucru găsirea unei soluţii eficiente pentru canalizarea şi alimentarea cu apă a oraşului. Pe atunci avea 31 de ani. Primar la acea vreme era Carol Telbisz, care, timp de aproape trei decenii, cât s-a aflat la conducerea orașului (1885-1914), a reuşit să ridice urbea la un nivel la care nimeni nu se aştepta. Costurile execuţiei canalizării s-au ridicat la peste 4 milioane de coroane, la care se adăugau anual 30.000 de coroane pentru întreţinere.
Lucrările de canalizare au început cu construcţia celor două colectoare de pe malul stâng şi drept al Begăi, în 13 mai 1909. Pentru execuţie a fost contractată o firmă din Budapesta, Grünwald Testvérek.
Pe partea dreaptă a Begăi, adâncimea colectorului principal era de patru metri, iar pe partea stângă de cinci metri. În prima zi de lucru, pe partea dreaptă a râului Bega au fost 227 de muncitori, iar pe partea stângă 209. Pe parcursul înaintării lucrărilor a crescut şi numărul de muncitori, ajungându-se în luna iulie la peste 600.
Soluţia tehnică găsită de Vidrighin, vizavi de viteza redusă de curgere a apelor uzate în canalizare, datorată pantei naturale reduse a oraşului, a fost amplasarea în anumite zone a unor bazine cu apă pentru spălarea periodică a canalelor. Bazinele se alimentau cu apă din râul Bega, prin cădere liberă sau prin pompare. Unele erau alimentate cu apă adusă din foraje prin pompare.
Stan Vidrighin, în data de 30 aprilie 1911, închide jurnalul de construcţie al canalizării pentru a deschide un altul: jurnalul de construcţie al staţiei de epurare. În acel moment, reţeaua de canalizare era de 462 de kilometri. În data de 29 aprilie 1911, fără nici o zi de pauză, Vidrighin a început coordonarea construcţiei Staţiei de epurare. Deja era o altă etapă, un alt contract de execuţie. Zilnic, la construcţia staţiei au trudit în medie 200 de oameni, majoritatea zilieri. Pe timp de iarnă, numărul acestora a scăzut foarte mult, astfel că, din 14 până în 21 ianuarie 1912, numărul efectiv de muncitori consemnat în jurnal a fost de opt. Datorită iernii foarte geroase, în această perioadă s-au făcut doar lucrări de montaj în aşa-numitele săli a maşinilor şi a cazanelor. Cert este că, în 22 august, printr-un proces verbal, Károly Langer anunţă că au fost încheiate toate lucrările, inclusiv cele de reparaţii, şi că părăseşte Timişoara.
