Acasă Actualitate ISU Timiș își reînnoiește flota de autospeciale pe fonduri europene, printr-un program...

ISU Timiș își reînnoiește flota de autospeciale pe fonduri europene, printr-un program național de 160 de milioane de euro

544
DISTRIBUIȚI

Marți, 15 iunie, la Ministerul Afacerilor Interne au fost semnate două contracte prin care Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) încearcă înlocuirea autospecialelor vechi de teritoriu. Evenimentul a fost marcat printr-o videoconferință la care au participat toate inspectoratele județene pentru situații de urgență. Acestea vor primi, în total, aproape 470 de autospeciale care ar trebui să ia locul celor care au și peste 30 de ani vechime. În Timiș vor ajunge 16 astfel de autospeciale.

Programul prin care se achiziționează cele 467 de autospeciale se numește „Viziune 2020” și, în total, a atras fonduri europene de 680 de milioane de euro. Strict privind autospecialele achiziționate, acestea vor fi de două tipuri. În primul rând, vorbim de autospeciale de stingere cu o capacitate de 10.000 de litri, în număr de 200, la un preț total de 69 de milioane de euro. Celelalte 267, în valoare totală de 89 de milioane de euro, vor avea o capacitate de 4.000 de litri, însă vor putea fi folosite și pentru descarcerare.  

„Pompierii sunt cea mai diversificată armă pe care o avem, fie că merg la incendii, inundații sau alte probleme grave cu care se confruntă cetățenii și la care este nevoie de intervenție rapidă. (…) În flota actuală, peste 25 de ani vechime au peste 40% din mașinile de stingere, unele depășind 30 de ani cu bine. Sunt mașini care încă sunt în dotare din anul 1980, care sunt folosite ca cisterne de intervenție”, a explicat secretarul de stat Raed Arafat.

Printre altele, în același proiect, dar printr-o achiziție separată, au fost cumpărate și mașini de stingere a incendiilor de pădure, ambulanțe pentru SMURD, autopompe, automacarale și autoscări. Atât ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, cât și cel al Afacerilor Interne, Lucian Bode, au ținut să sublinieze faptul că IGSU a știut să valorifice programele de finanțare pe fonduri europene.

 

„La începutul acestei pandemii, din postura de simplu cetățean, m-am informat despre echipamentele instituțiilor de intervenție. Mi se părea că un hău se deschide în fața noastră. M-am simțit protejat, am simțit că niște oameni chiar se străduie să ne oprească la marginea prăpastiei. Suntem aproape de finalul acestui coșmar și vreau să vă mulțumesc (celor de la IGSU – n.r.) și eu, ca cetățean și mai apoi ca ministru. Îndemn pe toată lumea să se vaccineze, pentru a fi cât mai aproape finalul. Mi-aș dori să avem mai mulți beneficiari (de fonduri europene – n.r.) ca dumneavoastră. Sunteți o structură care ați reușit să obțineți fonduri europene din toate programele. Aveți o echipă de specialiști care scanează programele de finanțare și vine cu propuneri foarte bune. Nu știu dacă mai există o altă structură în afară de IGSU care să acceseze toate programele. IGSU, doar prin POIM, a accesat 800 milioane de euro”, a declarat Ghinea, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene.

„Pandemia nu s-a terminat, dar vă asigur că toate structurile MAI sunt, au fost și vor fi în continuare atente. (..) Răspunsul acestora depinde de nivelul de dotare cu echipamente menite să asigure siguranța atât salvatorilor, cât și celor care au nevoie de ajutor. Prin încheierea celor două acorduri-cadru vor intra în următorii doi ani în dotarea structurilor IGSU 467 de autospeciale de stingere. O flotă importantă de echipamente care va fi distribuită la nivelul întregii țării, în funcție de necesități. La final acestor contracte, vor fi înlocuite toate echipamentele uzate fizic din dotarea inspectoratelor județene pentru situații de urgență”, a punctat și Bode, ministrul de Interne.

La sediul ISU Timiș au participat la aceeași conferință și prefectul Zoltan Nemeth și șefii celor șapte puncte de lucru din județ, împreună cu inspectorul șef colonel inginer Lucian-Vasile Mihoc. Prefectul a precizat că în Timiș vor ajunge nouă autospeciale cu capacitate de 4.000 de litri și șapte cu capacitate de 10.000 de litri. Inspectorul șef al ISU Timiș a mai spus că, prin PNRR, se va încerca și deschiderea a patru noi puncte noi de intervenție, la Biled, Pișchia, Topolovățu Mare și Giulvăz.

„Eforturile depind de tehnica de intervenție. Cu aceste noi autospeciale am înlocui întreg parcul auto și putem pregăti cele patru noi puncte care vor fi implementate prin PNRR. Cele patru puncte noi vor fi la Biled, Pișchia, Topolovățu Mare și Giulvăz. Le-am catalogat «puncte roșii», astfel încât, oriunde am avea intervenție, să nu depășim acel termen de 20 de minute (până să ajungă la fața locului – n.r). Am identificat momentan terenurile, iar construcția va fi executată prin PNRR. La nivelul țării sunt propuse 100 de astfel de unități”, a precizat Mihoc.

Acesta a mai explicat că o parte dintre autospeciale din flota ISU Timiș sunt mai noi, achiziționate în jurul anului 2005, dar și că, dintre autospecialele mai vechi, o parte vor ajunge la serviciile voluntare de intervenție constituite în unele primării din județ. De exemplu, Fibișul este foarte aproape de a primi o astfel de autospecială.

În Timiș, în acest moment, aproximativ 45% din flota de autospeciale are durată de exploatare îndeplinită și depășită. Acestea au fost îngrijite în cadrul inspectoratului, însă, pentru siguranță, la o intervenție unde era nevoie de una, erau trimise două. Altele, cum ar fi unele fabricate de Roman în jurul anului 1983, deși sunt mai lente, sunt folosite doar ca autocisterne datorită capacității mari, de până la 10.000 de litri.

Comentarii

comentarii