Persoane necunoscute au pătruns în Casa de Pensii Timiş şi, cu ajutorul unor extinctoare, au spart două seifuri din care au furat aproximativ 50.000 de euro. Instituţia este închisă cel puţin până la orele prânzului, pentru ca poliţiştii să facă cercetările la faţa locului.
Potrivit poliţiştilor, hoţii au intrat în clădire pe o uşă din spate şi, cu ajutorul a două extinctoare, au spart două seifuri.
Angajaţii au descoperit totul, luni dimineaţă, când au ajuns la serviciu.
În cele două seifuri se aflau aproximativ 50.000 de euro, echivalentul în lei.
Poliţiştii au început cercetările, iar criminaliştii prelevează probe şi vor fi analizate şi imagini de pe camerele de supraveghere.
Angajaţii au fost trimişi acasă până la orele prânzului, pentru ca poliţiştii să poată face cercetările. Cel puţin până atunci, instituţia rămâne închisă publicului, scrie news.ro.
”În noaptea de 15/16 septembrie a.c., persoane necunoscute au pătruns prin efracție, forțând una dintre ușile de intrare, în imobilul în care funcționează Casa Județeană de Pensii Timiș.
Potrivit constatărilor ulterioare, ținta intrușilor a reprezentat-o seif-ul aflat în încăperea care deservește casieria instituției, de unde a fost sustrasă suma de bani depozitată.
Furtul a fost constatat, înaintea începerii programului de lucru, de agentul care asigura pază și ordinea în timpul programului de lucru al instituției, acesta sesizând politia prin intermediul unui apel de urgență 112.
Polițiștii din cadrul Serviciului de lnvestigații Criminale s-au deplasat la sediul Casei Județene de Pensii Timiș, efectuând, timp de mai multe ore, cercetări la fața locului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Pe perioada respectivă, programul instituției a fost întrerupt, activitatea cu publicul fiind reluată la parametrii normali în jurul orei 12”, a declarat Traian Ștefan Miheț, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Timiș.
Comentarii
comentarii