Acasă Economic Kaufland trimite sute de oameni în şomaj, peste noapte

Kaufland trimite sute de oameni în şomaj, peste noapte

DISTRIBUIȚI

Furnizorii de produse alimentare proaspete din Kaufland vor fi obligaţi, de luni 17 octombrie, să-şi retragă merchandiserii din magazinele acestei reţele, potrivit unor surse din piaţă. Comerciantul german, parte a grupului  Lidl & Schwarz, este într-un proces de internalizare treptată a activităţii de emitere a comenzilor şi aprovizionare a rafturilor, ceea ce va duce la eliminarea a sute de merchandiseri ai producătorilor, care-şi desfăşurau activitatea în magazinele Kaufland.

 Furnziorii de alimente proaspete ai Kaufland au fost anunţaţi de această măsură în dimineaţa zilei de 13 octombrie 2011, deci cu două zile lucrătoare înaintea termenului limită. Sute de merchandiseri, angajaţi ai producătorilor şi distribuitorilor, care asigurau comenzile şi aprovizionarea rafturilor cu produse proaspete în cele 65 de magazine ale reţelei vor rămâne, astfel, de luni, fără locuri de muncă. Furnizorii sunt puşi într-o situaţie dificilă, pentru că mulţi dintre ei vor fi obligaţi să recurgă la concedieri colective. Conform Codului Muncii, preavizul în cazul concedierilor care nu se produc din vina salariaţilor este de minimum 20 de zile lucrătoare. Luând în considerare toate formalităţile necesare pentru iniţierea procesului de concediere colectivă, această perioadă se poate prelungi până la 40 – 50 de zile, timp în care furnizorii trebuie să-şi plătească, în continuare, angajaţii, chiar dacă aceştia nu mai au unde să-şi desfăşoare activitatea. Deşi Kaufland este acoperit din punct de vedere legal, pentru că nu această companie recurge la concedieri, furnizorii acuză retailerul ca fiind autorul moral al acestei situaţii, pentru că nu au fost anunţaţi din timp. Kaufland a început, în urmă cu şase ani, un proces de internalizare operaţională a fluxului de marfă, care presupune eliminarea treptată a merchandiserilor plătiţi de furnizorii reţelei şi implementarea activităţilor de comandă şi aprovizionare cu ajutorul angajaţilor proprii.

Sursa: Money.ro

Comentarii

comentarii