Acasă Cultura La Arad, Colocviul Naţional al Revistelor de Cultură

La Arad, Colocviul Naţional al Revistelor de Cultură

DISTRIBUIȚI

În perioada 7-9 mai, va avea loc în organizarea Centrului Cultural Judeţean Arad, ediția a II-a a Colocviului Naţional al Revistelor de Cultură. Evenimentul va debuta vineri, 8 mai, cu o deschidere festivă urmată de o amplă dezbatere pe o temă actuală, interesantă și incitantă: „Afinităţi literare, alianţe legitime, coterii”. Invitat special al manifestării este Nicolae Manolescu. Participanții vor vizita și muzeul „Ioan Slavici” de la Șiria, unde vor susține o seară de poezie în lectura poeţilor prezenţi la colocviu.
Centrul Cultural Judeţean Arad, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad editeză Revista de cultură ARCA, care apare de peste 25 de ani. ARCA este una dintre puţinele reviste din România care a fost selecţionată, încă de la început, să apară sub egida Uniunii Scriitorilor din România. „Datorită sprijinului acordat de Centrul Cultural Județean Arad,  scriitorii arădeni pot fi prezenți la multe întâlniri literare, festivaluri, simpozioane, competiții din țară și străinătate”, a declarat Ana Maria Dragoş, director al Centrului Cultural Judeţean Arad.

Comentarii

comentarii