Acasă Actualitate La Arad, PNL şi PC merg pe excluderea din partid a celor...

La Arad, PNL şi PC merg pe excluderea din partid a celor ce nu respectă alianţa

DISTRIBUIȚI

Liberalii arădeni au anunţat, în premieră, strategia prin care vor reuşi să obţină o majoritate pe plan naţional pentru a câştiga alegerile viitoare. „Vom face liste comune la alegerile locale, până la nivel de oraşe, inclusiv cu PSD. La nivel de comune se va analiza fiecare caz în parte, în baza unui sondaj de opinie”, a declarat Ioan Cristina, preşedinte al PNL Arad. Alături de liberali au fost şi conservatorii, care au susţinut că vor lua măsuri în comune care vor merge până la nivel de excluderi din partid, dacă interesele personale vor fi peste cele politice. De exemplu, în cazul comunei Seleuş, localitatea riscă să piardă un proiect de peste 2,5 milioane de euro pentru că, consilierii PC şi PSD nu-l susţin pe primarul PNL. „Am fost la Seleuş şi am stat de vorbă cu consilierii PC. Acolo, conflictul depăşeşte sfera politicului, sunt interese personale”, a declarat Mircea Purcaru, preşedinte PC Arad. „Consider că la Seleuş, PC ar trebui să facă primul pas. Acolo suntem în situaţia de a pierde un proiect de 2,5 milioane de euro pentru că nu avem un vot”, a declarat Ioan Cristina, preşedinte al PNL Arad. „Dacă va fi necesar, vor fi chiar şi excluderi din partid. Alianţa trebuie să funcţioneze”, a declarat Mircea Purcaru. Şi deputatul liberal Mihăiţă Calimente a susţinut aceeaşi idee, pentru că numai aşa alianţa PD-L, UDMR şi UNPR poate fi învinsă. Ideea a fost susţinută şi de către cel mai vechi primar postrevoluţionar din judeţ, liberalul Florin Farcaşiu. El a arătat că nu-l sperie o alianţă cu PSD şi că ierarhia pe liste va fi stabilită în urma unor sondaje.

Comentarii

comentarii