Acasă Administraţie La Arad, primarul Falcă, recuperator pentru regele gunoaielor de la firma Polaris

La Arad, primarul Falcă, recuperator pentru regele gunoaielor de la firma Polaris

DISTRIBUIȚI

polarisÎn timp ce regele gunoaielor este arestat în SUA pentru că a încercat să dea șpagă pentru a obține un contract generos de la americani pentru baza Mihai Kogălniceanu, la Arad, firma Polaris este finanțată din bani publici, iar polițiștii locali vor fi folosiți pe post de recuperatori.

Bani publici pentru firma de salubrizare

Cel ce consumă trebuie să plătească, însă acest lucru trebuie reglat între firma prestatoare și beneficiari.
SC Polaris M Holding SRL nu a reușit în 11 ani de zile să-i determine pe arădeni să încheie contracte de salubrizare. Nici nu s-a chinuit prea mult să facă acest lucru, din moment ce s-a ocupat și de deszăpezire, de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare etc. Pentru aceste servicii prestate firma a încasat banii direct de la Primărie. Arădenii își pot aminti cum în cartiere, atunci când a nins, utilajele de deszăpezire au ajuns după câteva zile, sau cum, chiar în această vară, Aradul a fost plin de țânțari, căpușe etc.
SC Polaris M Holding SRL a reușit să încheie, după 11 ani de activitate în Arad, 23.581 de contracte, din care 18.374 contracte cu arădenii care locuiesc la case, pentru 38.079 persoane și 1780 contracte cu asociaţii de proprietari, cu un număr total de 78.234 persoane declarate. Deci, doar 116.313 arădeni plătesc taxa de salubritate. De asemenea, au mai fost încheiate 177 contracte cu instituţii publice și 3.250 contracte cu agenţi economici.

Poliția locală îi va urmări pe arădeni pentru gunoi

De curățenia Aradului s-a ocupat firma Salubritate SA, unde acționar majoritar a fost municipalitatea. Societatea comercială a fost falimentată și pe piața locală a intrat în urmă cu 11 ani SC Polaris M Holding SRL din Constanța, unicul prestator în Arad. Arădenii au crezut atunci că vor avea un oraș mai curat prin concesionarea salubrității unei societăți comerciale private. Însă, firmele s-au trezit cu contracte în care cantitatea de gunoi produsă le-a fost impusă. Astfel, au fost case de schimb valutar, care au plătit pentru câte un ghișeu în care a lucrat doar o angajată, câte o jumătate de metru cub de gunoi menajer pe lună, în condițiile în care în realitate au produs o plasă de gunoi pe lună.
În timp ce angajații firmei Polaris nu au încheiat contracte cu arădenii, primarul Falcă s-a decis că ar fi timpul să intervină și să plătească sumele pe care le-ar datora arădenii, din bani publici. Apoi, va recupera banii de la arădeni. Edilul, prin inițiativa înregistrată cu nr. 53665/24.08.2015, a propus un proiect de hotărâre de Consiliu local privind instituirea taxei speciale de salubritate pentru utilizatorii serviciului care nu au încheiat contract de prestare a serviciului cu operatorul de salubrizare menajeră. Acesta prevede ca arădenii care nu au încheiat contract cu SC Polaris M Holding SRL, firma din Constanța care salubrizează Aradul, vor plăti, ca persoane fizice 7,34 lei/persoană/lună, iar ca persoane juridice, 135,37 lei/mc. Regulamentul privind taxa specială pentru utilizatorii serviciului de salubrizare care nu au încheiate contracte de prestare cu operatorul, prevede la art. 4. că operatorul serviciului efectuează verificări în teren în vederea depistării şi identificării persoanelor fizice sau juridice beneficiare ale serviciului public de salubrizare şi care nu deţin contract de prestări servicii salubrizare. Dar, primarul Falcă a propus: „Totodată operatorul solicită sprijinul Poliţiei Locale Arad şi Serviciul Evidenţa Persoanelor Arad, pentru a determina numărul de persoane dintr-o unitate locativă şi datele de identificare ale acestora în vederea constituirii bazei de date”. La Art. 15, Gheorghe Falcă rezolvă problema: „Contravaloarea serviciului de salubrizare prestat de către operator pentru persoanele fizice şi juridice care nu au încheiat contract de salubrizare se decontează din bugetul local pe baza situaţiilor de lucrări prezentate”.
În ședința Consiliului Local Municipal Arad de la finalul lunii octombrie, 22 de consilieri au votat Proiectul de hotărâre 244/2015, de instituire a taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii serviciului care nu au încheiat contract de prestare a serviciului cu operatorul de salubrizare menajeră.
Presa națională a relatat pe larg că milionarul Dumitru Martin, care deține firma Polaris, supranumit și regele gunoaielor a fost arestat în Statele Unite pentru coruperea unui ofiţer american pentru obţinerea de contracte la baza americană de la Kogălniceanu. După reținerea sa, au fost puse sub semnul întrebării mai multe afaceri, inclusiv cea de la Arad.

Comentarii

comentarii