Acasă Politica La Arad, protestatarii anti-Băsescu ies din nou în stradă

La Arad, protestatarii anti-Băsescu ies din nou în stradă

DISTRIBUIȚI

Protestatarii arădeni care au manifestat, începând din 13 ianuarie 2012, în Piaţa Revoluţiei, salută demersul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi spun că vor ieşi din nou în stradă. „Reamintim că la începutul lunii februarie am formulat o listă de revendicări în 10 puncte, principala solicitare fiind demisia sau demiterea preşedintelui Traian Băsescu pentru grave încălcări ale Constituţiei, prin implicarea în deciziile guvernului, modul lamentabil de reprezentare a României la nivel internaţional, repetate fapte de natură penală printre care Dosarul Flota, modul în care şi-a atribuit casă prin Legea 112, abundenţa de minciuni în discursul public («Să trăiţi bine!», «Voi demisiona în cel mult 5 minute de la decizia parlamentului, de suspendare din funcţie», «România nu va fi afectată de criză» etc.)”, a declarat Eduard Hoffmann, unul dintre protestatari. Protestatarii arădeni spun că au solicitat tragerea la răspundere penală a vinovaţilor pentru sărăcirea poporului român, revendicare la care nu renunţă şi pentru care vor milita în continuare. „Apreciem că actualele acţiuni ale USL, deşi, din punctul nostru de vedere, sunt destul de târziu puse în practică, reprezintă reacţia la principala revendicare a tuturor românilor care au protestat în iarna acestui an”, a declarat Eduard Hoffmann. Protestatarii spun că vor sărbători pe platoul din faţa Primăriei Arad această nouă victorie „împotriva dictaturii instaurate de preşedintele Traian Băsescu şi PDL”.

 

Comentarii

comentarii