Staţiunea Herculane este celebră. Mulţi îşi amintesc de ea, cum îşi petreceau concediile pe acolo, dar aceste amintiri parcă sunt rupte dintr-o vedere veche şi scorojită, „călcată” de timp fără milă. Puţini sunt însă cei care au mai călcat pe acolo. De obicei, revederea este complet demoralizatoare şi te duce în pragul depresiei. Aproape că nu-ţi poţi închipui că un loc pe vremuri atât de frumos a ajuns în timpurile noastre într-un asemenea hal, paragină, praf… Sunt clădiri falnice, prin ale căror geamuri poţi vedea înăuntru ce au fost o dată. Bine, din ansamblul geamului a rămas doar tocăria, că sticla e de demult dusă. Unele geamuri sunt baricadate cu scânduri, pentru a nu se vedea grotescul dinăuntru. Pe Hotelul Apollo, de pe strada Hercules nr. 8, scrie „monument cultural protejat”, în 3 limbi. O minciună sfruntată. Clădirea arată jalnic, încă puţin şi pică. Atunci când protejezi pe cineva, nu îl laşi să moară. Or, acest monument cultural, care e mort demult, numai protejat nu e, e mai degrabă hăituit.
De nerecunoscut… Mergi cu fotografia de acum 20-30 de ani pe străzile Herculanelui şi ai impresia că treci printr-un oraş asediat, prin care au trecut armate întregi şi l-au prăduit, şi-au bătut joc de el. Cauţi urmele împărătesei Sissi, cea care a preţuit foarte mult acest loc, nu mai sunt pe aici. Te gândeşti: de ce a spus oare împăratul Franz Josef că aici e cea mai frumoasă staţiune din lume? Pe vremea lui da, pe vremea noastră, însă, clădirile din staţiunea de munte plâng şi mai că ar intra în pământ de ruşine. Se văd şi ele cum arată, în lacrimile lui Hercule, pe care unele dintre aceste imobile îl străjuiesc încă cu credinţă. În 1871, ducele Karls a făcut cadou Băilor Herculane statuia lui Hercules, cu pielea leului de Nemeea pe umeri, confecţionată din fier de tun. Hercules e încă falnic în staţiunea ce datează de pe vremea romanilor. Dar şi el a căzut pradă batjocurii…
Frunză de marijuana… roşie… Dacă te uiţi mai atent pe soclul lui Hercules vei vedea o frunză roşie, cu şapte frunzuliţe, de marijuana. Un „binevoitor” a simţit nevoia să-l pângărească în asemenea hal pe Hercules – simbolul staţiunii – încât i-a lipit frunza halucinogenă chiar pe postamentul ce-l susţine. Penibil… se pare că nimeni nu are de gând să dea jos acea frunză, dar toţi se uită la ea amuzaţi, iar alţii îngroziţi de cum pot fi batjocorite simbolurile din ţara noastră. Dacă faci o plimbare şi o iei pe trotuar spre cazinou, ai să vezi un indicator ce te trimite spre „Mănăstirea Maicii D-lui. Cazare”. Nu au mai cumpărat material în plus ca să scrie „Domnului”, au zis că e mai bine să-l prescurteze pe Dumnezeu…
Numa` încet… ca la Herculane… Rău a ajuns Herculane. Şi harta staţiunii este ruginită. De acolo pleacă autobuze spre alte zări, Paris, Roma, acolo unde monumentele sunt preţuite şi renovate. Au început să bocăne pe la unele clădiri din Herculane, semn că se mişcă ceva, dar bocănelile sunt încă de mică amploare, ameţite, nu răsunătoare. Se mişcă ceva, dar se mişcă prea puţin. La 2-3 clădiri vezi câte un muncitor, mai auzi şi o betonieră care hârâie. Dar cam atât… Herculanele ar trebui renovat din temelii cu piciorul pe acceleraţie. Nu este însă aşa. Lucrurile se fac încet şi bătrâneşte… deocamdată. Nu ar strica o injecţie cu andrenalină pentru ca perla staţiunilor montane să fie resuscitată. Turiştii rămân cu ochii la fotografia din cartea poştală de acum 20-30 de ani. Apasă acceleraţie şi pleacă. „Hai, ne pierdem timpul…”
.jpg)
.jpg)
.jpg)
