Ice Dream, principala destinaţie de relaxare în aer liber din această iarnă, este amenajat în parcarea Iulius Mall, are o suprafaţă de 1.200 mp şi poate găzdui până la 300 de persoane. Patinoarul va fi deschis de luni până duminică inclusiv, în intervalul orar 09:30 – 22:00. Biletele de intrare costă 10 lei/copil şi 18 lei/adult, pentru o oră şi jumătate de mişcare pe gheaţă. Persoanele care nu vin cu patinele de acasă, le pot închiria de la Ice Dream, cu 10 lei/copil şi 12 lei/adulţi. Pentru cei care doresc să se iniţieze sau să se perfecţioneze în tainele patinajului, Ice Dream organizează cursuri cu un instructor, de luni până vineri, în intervalul orar 17.00-18.00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 09.30 – 10.30. Patinoarul va fi funcţional până în luna martie 2015.
Comentarii
comentarii