Se spune despre un om care nu a lăsat în urma lui un copil, nu a sădit un pom, nu a ridicat o casă sau nu a scris o carte, că a trăit degeaba. Dar cum poate fi numit omul care le împlineşte pe toate acestea? Iar când toate sunt înmănunchiate în cununa ARTEI şi a CULTURII rafinate, viaţa acelui om se poate numi HAR revărsat deplin din preaîmbelşugata avuţie a Cerului.
Mezzosoprana ELENA MIRA POPESCU BELEAVCENCO este sărbătorită, joi, 14 mai, în mijlocul celor dragi, care-i sunt alături şi acum, sau mai ales acum, când în copacul vieţii înfloreşte cel de-al 92-lea ramur tremurând de emoţie.
„Cel mai mult, îmi doresc sănătate. Este cel mai important lucru în viaţă”, mărturiseşte artista, care nu este deloc zgârcită în a le împărtăşi aceeaşi urare şi celor care au grijă de alţii: „Sănătate!”
La cei 92 de ani, ELENA MIRA POPESCU BELEAVCENCO îşi reaminteşte cu multă luciditate, specifică oamenilor de înaltă cultură care au ştiut să-şi creeze în universul interior cea mai frumoasă lume, de cele mai importante momente din viaţă, care, adunate unul lângă celălalt, au creat marele rol al VIEŢII personale.
S-a născut pe 1 mai 1923, la Craiova, dar în acte este trecută data naşterii cea de 14 mai. A avut şansa de a vedea lumina zilei în leagănul părinţilor Victoria şi Gambeta, înrudiţi (pe linie maternă) cu scriitorul Traian Demetrescu, într-o atmosferă în care muzele Calliope (a muzicii), Euterpe (a poeziei lirice), Thalia (a comediei), Melpomen (a tragediei) au ştiut să se prindă în armonia artei şi să o ademenească pe ELENA POPESCU, iar mai apoi să o stăpânească deplin, artista moştenind şi o bogată zestre artistică nativă, cel mai probabil, de la mama sa.
Începe şi termină Şcoala Normală (Liceul) „Elena Cuza” din Craiova, Seminarul Pedagogic „Nicolae Bălcescu” de la Bucureşti, iar pentru că Arta a ridicat întotdeauna mari semne de întrebare asupra capacităţii de a putea oferi o existenţă sigură, părinţii o îndrumă spre Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti, dar cu toată strădania de a fi „copil ascultător”, se simte tot mai străină de abstractele cifre şi se lasă purtată de chemarea vocaţiei native şi revine în lumea teatrului şi a muzicii lăsându-se îmbrăţişată de scena lirică. Astfel, la absolvi Conservatorul din Bucureşti.
Activitatea artistică o începe la Teatrul Naţional din Craiova, se opreşte pentru puţin timp la Teatrul de Estradă şi Ansamblul Armatei din Bucureşti, dar destinul o atrage spre Timişoara.
Astfel, în anul 1953 dă un concurs la Opera de stat din Timişoara şi, ajutată de directoarea de atunci a instituţiei, o altă măiastră a scenei lirice, Aca de Barbu, este angajată ca mezzosoprană. De atunci, a slujit continuu publicul meloman, a răspândit în jur iubire, talent, stil, alese maniere, farmec, frumuseţe.
„În acelaşi an, 1953, l-am cunoscut pe dirijorul Mihail Beleavcenco cu care m-am căsătorit şi am avut împreună două fete”, spune ELENA MIRA POPESCU BELEAVCENCO. Este un exemplu de familie împlinită, pentru că armonia a domnit în casa lor, sfidând omniprezenta părere că lumea artiştilor înseamnă viaţă de moravuri „uşoare”, familie destrămată, fără copii, nopţi risipite. Viaţa lor de familie a fost un model până la capăt, cu copii şi nepoţi care nu s-au îndepărtat de artă.
ELENA MIRA POPESCU BELEAVCENCO a pătruns în universul a peste 60 de personaje în tot atâtea roluri din opere şi operete, a urcat de peste 1.000 de ori pe scenă în tot atâtea spectacole şi a călătorit foarte mult în turnee prin Iugoslavia, Polonia, Austria, Germania, Bulgaria, URSS. A colaborat mult şi cu Filarmonica Banatul, în concerte memorabile.
Cele mai dragi roluri care i-au rămas în suflet şi în memorie sunt Azucena (Trubadurul), Carmen, Amneris (Aida).
Demnă de o premieră este evenimentul înregistrat la 23 iunie 1964 ca fiind PRIMA TRANSMISIUNE DE TELEVIZIUNE ÎN DIRECT A UNEI OPERE INTEGRALE, realizată de Radioteleviziunea Română de atunci. Spectacolul difuzat a fost „Bal mascat” de G. Verdi, având-o în distribuţie pe MIRA POPESCU în rolul Ulrica, iar la pupitrul dirijoral, pe Mihai Beleavcenco.
„Mi-ar fi plăcut să joc rolul Dalilei din „Samson şi Dalila”, dar nu s-a pus în scenă când eu eram angajată. Pentru rol trebuia un bărbat cu un păr foarte bogat, pentru că în păr stătea toată puterea lui”, mărturiseşte aniversata noastră.
Domnia sa îşi aminteşte cu mult drag de foşti colegi, de „vocile” Operei de-atunci, Ila Cazacu Liuba, Titus Morariu sau Radu Onu şi nu îmbrăţişează deloc „modernizarea” operelor clasice prin adaptări, interpretări, decoruri şi scenografii lipsite de estetica specifică marilor creaţii clasice.
ELENA MIRA POPESCU BELEAVCENCO nu mai iese la spectacole, ultimul a fost cel la care a fost invitată de maestrul Corneliu Murgu, în toamna trecută, când s-au aniversat şi 55 de ani de la premiera operei „Trubadurul” de Verdi, în care a jucat şi sărbătorita de astăzi, la premieră.
Domnia sa are şi sfaturi pentru tinerii artişti, dar şi pentru tineret, în general. „Pentru tânăra generaţie de muzicieni – să lupte foarte mult, să cânte cu sufletul. Pentru ceilalţi tineri – să pună întotdeauna la loc de seamă educaţia, cultura şi sănătatea”. LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI!
