Acasă Economic La Oraviţa a fost inaugurat primul parc eolian din vestul ţării

La Oraviţa a fost inaugurat primul parc eolian din vestul ţării

DISTRIBUIȚI

FOTO + VIDEO

La Oraviţa, în judeţul Caraş Severin, a fost inaugurat vineri primul parc eolian operaţional din vestul ţării, rezultat al colaborării dintre EuroCape New Energy Limited Monaco și LC Business SRL Timişoara. Valoarea investiţiei depăşeşte 15 milioane de euro, o treime din această sumă fiind obținută din fonduri europene atrase prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. Parcul eolian de la Oraviţa are o capacitate de 9 MW şi cuprinde în prezent 6 turbine de câte 1,5 MW fiecare, fiind intrat în funcţiune în luna iulie a anului curent. 

Acesta este doar prima parte a unui proiect de investiţii în valoare totală de 47 milioane de euro, proiect care presupune construirea a încă 7 turbine de câte 2,5 MW fiecare în următorii 2 ani, fiind deja concesionate în acest sens 15 hectare de teren. Parcul de la Oraviţa este doar unul din numeroasele proiecte ale EuroCape, grupul având un portofoliu de circa 2.000 MW în diverse stadii de dezvoltare, precum şi numeroase parcuri finalizate în Franţa şi Polonia. România prezintă un mare interes pentru grupul EuroCape, întrucât există proiecte vizând o capacitate de circa 90 MW în curs avansat de dezvoltare, urmând ca investiţiile totale să depăşească 150 milioane de euro. „Proiectul reprezintă un efort al unei întregi echipe, de peste trei ani. În total, proiectul de la Oraviţa are şase turbine, cu o putere nominală de 1,5 MW fiecare, iar valoarea totală a investiţiei este de circa 15 milioane de euro. O parte din finanţare a beneficiat de fonduri europene, din fondurile structurale de dezvoltare”, a declarat Irina Peterson, responsabila pentru România a EuroCape New Energy Limited Monaco. „Fiecare sistem, ca şi tehnologie, are costurile sale proprii, însă, toată energia este preluată la acelaşi preţ, deşi energia eoliană are un cost de punere în funcţiune mai mare decât alte tehnologii. Preţul este acelaşi, iar energia eoliană este vândută societăţii de distribuţie ENEL Banat, după care, noi nu mai avem niciun fel de influenţă asupra preţului care se facturează pentru consumatori”, spune Peterson. 

 
Investiţii de 2 miliarde de euro în Caraş
 
Judeţul Caraş-Severin este o zonă foarte prielnică pentru exploatarea energiei eoliene, iar în planurile de viitor se vorbeşte despre atingerea unei capacităţi instalate de 400 MW, prin investiţii totale de ordinul miliardelor de euro, realizate de firme diferite, pentru construirea unor parcuri eoliene. Astfel, ţara noastră va fi cu un pas mai aproape de realizarea strategiei Uniunii Europene, prin care se cere ca 25% din energia electrică produsă în România să provină din surse regenerabile. „Aici, la Oraviţa, este vorba de o investiţie importantă, care, în final, se va cifra la circa 47 milioane de euro. Zilele viitoare veţi putea observa că astfel de centrale eoliene încep să funcţioneze la Topleţ, la Cornereva, la Domaşnea, iar luni, pe 24 octombrie, la Slatina Timiş, va fi inaugurată o investiţie foarte mare, care îşi propune să producă aproximativ 400 MW. Investiţii în Caraş-Severin vor atinge, probabil, două miliarde euro”, ne-a declarat Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, prezent la inaugurarea parcului eolian. „Pe de o parte, importantă este utilitatea lor generală, faptul că, iată, România reuşeşte, încet-încet să atingă acea ţintă, de 25% din energie, care să fie energie verde, aşa cum preconizează strategia Uniunii Europene pentru ţara noastră, iar pe de altă parte, prezenţa acestor eoliene pe teritoriul comunelor din judeţ presupune un venit substanţial, care intră în bugetul primăriilor, atât datorită concesiunii, cât şi a impozitării acestui tip de facilitate,” a adăugat Frunzăverde.
EuroCape este un grup internațional de energie regenerabilă, axat pe generarea de energie eoliană pe piețele europene aflate în dezvoltare. Înfiinţat în anul 2003, are în prezent proiect și birouri administrative în Monaco, Franța, Italia, Polonia, România, Ucraina și Germania. LC Business SRL a fost înființată în Timișoara în anul 2008, fiind o companie interesată de producția de energie electrică din surse regenerabile. Planurile de viitor vizează dezvoltarea de noi proiecte, bazate în special pe energia apei şi cea solară.

{vsig}galerie/parc eolian oravita{/vsig}

Comentarii

comentarii