Acasă Special La zid cu Vosganian!

La zid cu Vosganian!

DISTRIBUIȚI

srsDin nou, sunt silit să îmi amintesc de faptul că nu trebuie să cred în coincidențe. Cum-necum, Varujan Vosganian a scăpat. Senatul a constatat că procurorii DNA au cerut, pentru a doua oară, același lucru și au considerat că este anormal. Solicitarea lor a fost respinsă. Dar, brusc, împotriva lui Vosganian au început să acționeze alții.
ANI, care dacă stăm bine să ne gândim, este o instituție care nu ar trebui să fie subordonată, sub nicio formă, DNA, a anunțat că l-au investigat pe Vosganian și l-au găsit vinovat de te miri ce. Ca să-l radă din Parlament. Și, eventual, ca să-i dreseze vreun dosar penal pentru declarații în fals.
Şi nici nu a tăcut bine ANI că au intrat, din nou, în rol, procurorii. Ar fi scotocit și ar mai fi găsit ceva. Nimeni nu a înțeles prea bine ce. Dar, „pe surse” e ceva.
Și, în aceste condiții, cum aș mai putea eu să cred în coincidențe? Nu ar fi mai simplu să cred în altceva? De pildă, în „coordonare”.

Comentarii

comentarii