Acasă Actualitate Legea Lustraţiei lasă de dorit

Legea Lustraţiei lasă de dorit

DISTRIBUIȚI

PNŢCD: „Rămânem sceptici în ceea ce priveşte efectele acestei legi pe viitor”
În urmă cu o săptămână, Camera Deputaţilor a votat o lege aşteptată de 20 de ani – Legea Lustraţiei- lege propusă de cetăţenii Timişoarei în 1990, prin Proclamaţia de la Timişoara. Proiectul de lege privind Legea Lustraţiei se referă la limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice, pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist. Deşi acest proiect de lege a intrat în vigoare după mulţi ani de încercări şi refuzuri, reprezentanţii PNŢCD se declară nemulţumiţi în ceea ce priveşte aplicabilitatea acestui proiect de lege. „PNŢCD-ul a susţinut constant, timp de două decenii, Legea Lustraţiei, însă, la o privire mai atentă asupra acesteia, constatăm că nici după 20 de ani Legea Lustraţiei nu este ce s-a dorit. De fapt, această lege este doar o variantă ciuntită a celei propuse de PNŢCD, de societatea civilă, chiar şi a variantei votate de senat, în urmă cu cinci ani” – declară preşedintele PNŢCD Timiş, Gheorghe Ciuhandu. Cu alte cuvinte, legea nu mai vizează anumite categorii. Legea votată de Camera Deputaţilor nu mai vizează activiştii comunişti şi ofiţerii de Securitate, ci doar persoanele care au ocupat funcţii politice de conducere retribuite de PCR. De pe lista lustrabililor s-au mai scos preşedinţii şi vicepreşedinţii UASCR la nivel central şi de centru universitar, şefii misiunilor comerciale româneşti din străinătate şi adjuncţii acestora, categoria de persoane care au deţinut funcţii de guvernator şi viceguvernator ai BNR sau persoanele care au responsabilităţi în domeniul operaţiunilor valutare. „Astfel, după 20 de ani, avem o lege care elimină pentru cinci ani din viaţa politică o serie de persoane care, oricum, nu fac parte din aceasta. În schimb, mulţi lustrabili rămân în viaţa politică tocmai sub acoperirea acestei legi” – spune primarul Timişoarei. Acesta se declară sceptic cu privire la efectele acestei legii pe viitor şi susţine că lustraţia a rămas un simplu deziderat.

Comentarii

comentarii