Acasă Administraţie Legea nu se discută, la Reşiţa! Asistaţii social nu primesc banii dacă...

Legea nu se discută, la Reşiţa! Asistaţii social nu primesc banii dacă nu prestează munci în folosul comunităţii

DISTRIBUIȚI

deseuri resitaMunca în folosul comunităţii în cazul asistaţilor social este obligatorie pentru cei apţi de muncă, iar neîndeplinirea obligaţiilor duce la încetarea acordării ajutorului social.
Cu toate acestea, nu puţine sunt cazurile în care beneficiarii refuză să muncească.  În Reşiţa legea nu e pusă la îndoială,  iar Primăria Municipiului Reşiţa are grijă ca asistaţii social să presteze muncă în folosul comunităţii. “ Mi se pare normal ca ajutorul pe care îl oferim noi persoanelor aflate în programul de asistenţă socială să fie reciproc. Trebuie să-şi facă datoria faţă de comunitatea în care trăim cu toţii şi să respecte legea”, spune viceprimarul Reşiţei, Adrian Dacica. Un grup de 41 de asistaţi social au adunat aproximativ 300 de saci cu gunoi, joi, iar vineri de la prima oră, alţi 45 de beneficiari ai ajutorului social au curăţat malurile Bârzavei de pe tronsonul Bulevardului Muncii – Intim, dar şi Centrul Civic şi Valea Terovei.  Acţiunile din cadrul campaniei “Reşiţa Curată – Curăţăm şi Menţinem” continuă până în data de  14 aprilie.

Comentarii

comentarii