Acasă Actualitate Liberalii arădeni cred că reabilitările la Podul Traian sunt amânate electoral

Liberalii arădeni cred că reabilitările la Podul Traian sunt amânate electoral

DISTRIBUIȚI

Liberalii arădeni sunt nemulţumiţi despre întârzierile la reabilitarea Podului Traian, peste râul Mureş, la Arad. Lucrarea a început în data de 18 martie anul trecut şi ar fi trebuit să dureze un an de zile. Numai că, Podul Traian este departe de a fi finalizat şi cel mai probabil, va redeveni funcţional abia la toamnă. Liberalii cred că amânarea inaugurării lucrărilor la Podul Traian se face din motive electorale. Florin Galiş, preşedintele organizaţiei municipale Arad a PNL, interpelează administraţia locală şi pe primarul Gheorghe Falcă în legătură cu situaţia lucrărilor de reabilitare a podului Traian. Pe de o parte Galiş arată cum termenul de finalizare al lucrării va fi depăşit cu aproape un an, conform datelor înscrise pe panourile de prezentare a investiţiei. „Locuitorii cartierului Aradul Nou aveau impresia că pe data de 18 martie 2011, primarul Gheorghe Falcă va tăia panglica podului modernizat. Din câte se pare s-au înşelat amarnic, inaugurarea investiţiei urmând a avea loc mult mai aproape de momentul electoral al anului 2012, prin toamnă sau chiar în iarna viitoare. Reamintim Primăriei că orice zi de întârziere a acestei lucrări înseamnă încă o zi de deranj pentru locuitorii cartierului Aradului Nou, nevoiţi să facă un ocol considerabil, fie cu maşina personală, fie cu autobuzul”, a declarat Florin Galiş. Preşedintele organizaţiei municipale PNL Arad doreşte ca primarul Gheorghe Falcă să facă publică situaţia reală a lucrărilor executate la podul Traian.

Comentarii

comentarii