Acasă Politica Liberalii lugojeni, acuzați că au convocat o ședință ilegală a Consiliului Local

Liberalii lugojeni, acuzați că au convocat o ședință ilegală a Consiliului Local

DISTRIBUIȚI

Liberalii lugojeni și-au retras proiectul de hotărâre “Un Lugoj mai curat”, după ce au fost acuzați de către primarul Francisc Boldea că “au convocat o ședință ilegală a Consiliului Local”. Prin acest proiect de hotărâre pe care l-au inițiat, consilierii PNL intenționau să stabilească locurile de afișaj electoral în municipiu. Primarul Francisc Boldea le-a atras însă atenția, chiar înainte de aprobarea ordinii de zi, că inițiativa este ilegală pentru că nu intră în atribuțiile Consiliului Local să propună locurile de afișaj electoral, acestea fiind stabilite prin dispoziția primarului. Spusele lui Boldea au fost susținute și de către secretarul municipiului, Dan Ciucu, care a anunțat că nu a semnat pentru legalitatea proiectului de hotărâre inițiat de consilierii PNL. “A fost încălcată grav legea! Dumneavoastră, ca partid politic, nu puteţi organiza alegerile. Acestea se organizează prin dispoziţia primarului. Nu e în atribuţiile legislativului să facă asta. Executivul stabilește locurile de afișaj electoral. Frumos ar fi să retrageţi proiectul și să nu mai complicăm lucrurile”, a punctat Francisc Boldea. În final, consilierii PNL și-au retras proiectul de hotărâre, astfel că ședința extraordinară a Consiliului Local convocată de liberalii lugojeni s-a încheiat… înainte de a începe.

Comentarii

comentarii