25% pierduţi peste noapte
Protestul are loc joi, de la ora 10, în faţa Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi. Evenimentul este marcat de cea de-a patra ediţie a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România, ce are loc în aceste zile, în Moldova. Liderii studenţilor sunt supăraţi foc după ce noua Lege a Educaţiei aproape îi exclude din cea mai importantă decizie în cadrul unei universităţi – alegerea rectorului. Conform noii legi a educaţiei, rectorul poate fi ales de o comisie formată din „minim 12 membri, dintre care cel puţin un student”, 50% reprezentând membrii universităţii şi 50% personalităţi ştiinţifice şi academice din afara universităţii. Studenţii nu vor avea mai mult de doi membri în această comisie, în care până acum aveau o reperezentativitate de exact 25%. Până acum, însă, rectorul era ales doar de către comunitatea academică din care provine. Chiar dacă Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a solicitat un răspuns oficial din partea Ministerului Educaţiei, cu privire la problema reprezentativităţii de 25%, până acum nu a primit niciun răspuns.
Comentarii
comentarii